Presedintele Iranului, Hassan Rohani, a avertizat duminica SUA ca vor regreta "mai mult ca oricand" daca decid sa iasa din acordul international privind programul nuclear iranian, asa cum a amenintat presedintele american Donald Trump, relateaza AFP si Reuters, potrivit Agerpres.

"Daca Statele Unite abandoneaza acordul nuclear, veti vedea in curand ca vor regreta mai mult ca oricand in istorie", a spus Rohani intr-un discurs rostit la Sabzevar (nord-vest), fara a face insa alte precizari.

El a mentionat intre altele in discurs ca a dat "de mai multe luni ordinele necesare", mai ales Organizatiei iraniene a energiei atomice, in perspectiva deciziei lui Trump, dar iarasi nu a dat alte detalii.

Presedintele Trump le-a cerut europenilor ca pana la 12 mai sa gaseasca un nou text care sa remedieze "golurile teribile", dupa cum considera el, ale acordului din 2015, iar in caz contrar SUA se vor retrage.

Acordul asupra programului nuclear iranian a fost incheiat in iulie 2015 la Viena intre Teheran si Grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Rusia si Germania), inainte de venirea la Casa Alba a lui Donald Trump si reglementeaza activitatile nucleare ale Teheranului astfel incat sa garanteze caracterul lor exclusiv pasnic.

Citeste si:
Trump ameninta Franta cu noi taxe vamale de 100%
Trump ameninta Franta cu noi...

Sursa foto: Golden Brown/Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Atac armat la baza americana Pearl Harbor