Europa trebuie să adopte noi măsuri pentru a combate ameninţarea reprezentată de coronavirus, a declarat vineri preşedintele italian, Sergio Mattarella, avertizând că Uniunea Europeană trebuie să reacţioneze înainte să fie prea târziu, relatează Reuters.
"Noi iniţiative sunt vitale, care să treacă peste vechile moduri de gândire, care sunt acum depăşite de realitatea condiţiilor dramatice cu care se confruntă continentul nostru", a spus Mattarella într-un rar discurs televizat adresat naţiunii, conform Agerpres.ro.
"Sper că toată lumea înţelege pe deplin, înainte de a fi prea târziu, gravitatea ameninţării cu care se confruntă Europa'', a afirmat el.
Bilanțul deceselor în Italia a crescut la 9.134, după ce țara a raportat vineri 969 noi decese, acesta fiind cel mai grav bilanț raportat de la începutul pandemiei, relatează Reuters.
Este cel mai mare număr de decese anunțat până acum, chiar dacă autoritățile au precizat că 50 dintre aceste persoane au decedat cu o zi înainte, dar nu fuseseră luate în calcul în bilanțul anunțat joi.
Citeste si:
Cel mai grav bilanț de până acum fusese la sfârșitul săptămânii trecute și era de 793 de morți
Sursa foto: Ivan Marc / Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: