Ediţia din acest an a "Black Friday" ar putea înregistra vânzări mai mari cu aproximativ 20% faţă de anul 2022, a estimat, vineri, la un eveniment online organizat de PayU GPO România, cu ocazia "Black Friday", preşedintele Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), Cristian Movilă.

"Pare că, anul acesta, de Black Friday, va exista o creştere undeva de 20% faţă de "Black Friday" anterior, adică mult peste aşteptări. Pe de altă parte, din discuţiile pe care le-am avut cu membrii şi cu prietenii din industrie a fost şi este în continuare un trimestru de "nake it or break It", adică foarte multe business-uri care s-au concentrat exclusiv pe ultimul trimestru, pe "Black Friday", acest "Black Friday" de o zi, o lună, două săptămâni. Pentru că pare că există o predictibilitate, o creştere a încrederii consumatorul şi o predictibilitate uşor crescută faţă de cum era la început de an şi atunci consumatorii ar putea fi dispuşi să cumpere dacă tu le dai beneficiile pe care şi le doresc. Observ o creştere pe sectorul de food, trei de ori faţă de anul trecut, pentru că într-adevăr baza pe care au crescut a fost mult mai mică. Pe electro IT şi Fashion, Home and Deco la fel creştere există. Nu am discutat cu nimeni care să spună că nu are creştere. Într-adevăr, au fost magazine online care au început "Black Friday" la 1 (noiembrie, n.r.) sau poate chiar cu o zi, două înainte de 1 şi atunci se pierde efectul de azi al unui "Black Friday" intens", a spus Movilă, conform Agerpres.ro.

În viziunea şefului ARMO, anul 2023 a fost unul în care afacerile au fost mai atente la modul în care să contracareze efectele inflaţiei.

"2023 a fost un an, să spunem, de aşezare, un an de consolidare, în care majoritatea business-urilor s-a uitat foarte atent la cum să contracareze efectele inflaţiei. Toată lumea s-a uitat foarte atent la cum vor optimiza procesele, cum vor deveni mai eficienţi, când vor negocia mai bine cu furnizorii, cum vor avea nişte campanii de marketing mai eficiente, un cost de achiziţie mai mic etc. Pe de altă parte, sunt foarte multe business-uri care au găsit linii noi de business sau au găsit categorii noi, modalităţi de a se extinde, de a aduce, de a deservi mai multe nevoi ale aceluiaşi client. Aici nu vorbim doar despre marketplace, dar vorbim şi de achiziţii noi sau de drop-shipping sau de noi parteneriate care au avut loc în piaţă. Pe de altă parte, am văzut într-adevăr multe magazine care s-au chinuit să vândă, să ţină clientul aproape, să aibă o eficienţă a costurilor şi chiar am văzut scăderi ale unor magazine online pentru că nu au reuşit să facă lucrul acesta. Per total, dacă ne uităm la piaţă, observăm o creştere şi un trend mai mult decât pozitiv, pentru că dincolo de această creştere observăm şi că din ce în ce mai mulţi clienţi rămân online şi comandă din ce în ce mai des. Observăm o creştere foarte mare la categoriile de frecvenţă, a sectorului de food şi categorii de frecvenţă cosmetice, produse pentru animalele de companie etc.", a subliniat Cristian Movilă.

Potrivit estimărilor ARMO, comerţul online din România ar putea creşte, în acest an, cu până la 10%, dacă se se va lua în calcul şi segmentul serviciilor.

"Noi estimăm o creştere a comerţului online în România între 5% şi 10%, în 2023, iar asta fără să luăm în calcul sectorul de servicii. Dacă luăm în calcul şi sectorul de servicii, creşterea s-ar putea să fie în jurul a valorii de 10%. Foarte important este că această creştere este cu atât mai valoroasă cu cât să situaţia nu e tocmai roz în lume. Şi atunci această impredictibilitate, această lipsă de planificare pe termen lung mă face pe mine să nu mai cumpăr atât de multe produse de folosinţă îndelungată, mă face să nu mai schimba atât de des televizorul sau un incorporabil. Cu toate astea, această creştere e cu atât mai valoroasă", a punctat specialistul.

Un studiu al PayU GPO România, publicat recent, arată că aproape jumătate din totalul tranzacţiilor procesate în România (46%) vor fi cu un card salvat în prealabil, iar în perioada de "Black Friday 2023" numărul de tranzacţii online ar urma să fie de 20 de ori mai mare decât într-o zi obişnuită.

Referitor la evoluţia pieţei locale de comerţ online, estimările specialiştilor evidenţiază un ritm de creştere şi se va apropia de valoarea de 9,76 miliarde de euro, în 2023. Din acest total, 65% reprezintă livrări de bunuri (produse) şi 35% servicii furnizate prin intermediul online.

Cele mai importante verticale care au susţinut avansul pieţei de comerţ digital în acest an au rămas: IT&C, fashion şi home & deco, dar şi travel, asigurări, entertainment, transport şi food & delivery.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri