Adunările publice cu mai mult de șase persoane devin ilegale pe teritoriul Marii Britanii începând de luni, cu unele excepții, în condițiile unei noi creșteri accelerate a cazurilor de infectare cu coronavirus, au anunțat autoritățile britanice, citate de BBC.

Aceste noi restricții vor intra în vigoare în data de 14 septembrie. Grupurile mai mari de șase persoane vor fi interzise în orice spațiu, fie el închis sau deschis. Măsurile vor fi în vigoare doar pe teritoriul Angliei și nu vizează celelalte țări componente ale Regatului Unit, a anunțat guvernul britanic.

Locurile de muncă și școlile, excepții de la regulă

Singurele excepții de la această nouă regulă vor fi locurile de muncă, școlile, nunțile și înmormântările în cazul cărora s-au luat măsuri specifice anti-Covid și echipele sportive organizate.

Pedepsele pentru cei care nu respectă noile reguli vor fi și ele pe măsură – de la 100 până la 3200 de lire sterline. O listă oficială a excepțiilor de la regulă va fi dată publicului de guvernul de la Londra.

Premierul Boris Johnson este așteptat să dea detalii privind noile măsuri în cadrul unei conferințe de presă programate miercuri. Downing Street Nr. 10 a precizat că grupurile mai mari de 7 persoane vor fi „dispersate și amendate” de forțele de ordine.

Înaintea conferinței de presă, premierul a făcut un apel către populație.

"Trebuie să acționăm acum pentru a opri răspândirea virusului. Prin urmare, simplificăm și consolidăm regulile privind contactul social - făcându-le mai ușor de înțeles. Este absolut esențial ca oamenii să respecte acum aceste reguli și să-și amintească elementele de bază - spălarea mâinilor, acoperirea feței, păstrarea spațiului față de ceilalți și obținerea unui test dacă aveți simptome”, a conchis premierul.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri