Forțele armate ale Ucrainei sunt absolut pregătite să respingă atacatorii. Oricine s-a uitat în ochii soldaților noștri cel puțin o dată este convins că ceea ce s-a întâmplat în 2014 nu se va repeta, agresorii nu vor putea ocupa Kievul, Odesa sau orice alt oraș, se arată într-un mesaj transmis de către ministrul ucrainean al Apărării și comandantul forțelor armate.

”Armata și voluntarii au reușit să reziste în 2014 când ”fratele” ne-a înjunghiat cu nerușinare în spate. La acel moment, mulți oameni nu erau pregătiți din punct de vedere psihologic să reziste în fața celor cu care stăteau la aceeași masă cu o zi înainte. Situația actuală este total diferită”, se arată în mesajul oficialilor ucraineni care precizează că țara are cea mai puternică armată din ultimii 15 ani.

Ei adaugă că 420.000 de soldați ucraineni și fiecare comandant au privit deja moartea în față și că nu vor ceda nici-o bucată de pământ în fața agresorilor. De asemenea, capacitățile de apărare, coerența unităților și competențele militare sunt îmbunătățite constant.

”Am creat formațiuni de luptă și am reușit să desfășurăm forțele de apărare teritorială într-un timp scurt și să le înarmăm cu ATGM și MANPADS. Am întărit defensiva Kievului. Am trecut prin război și am primit pregătirea adecvată. Prin urmare, ei sunt pregătiți să primească inamicii nu cu flori, ci cu rachete Stingers, Javelin și NLAW. Bine ați venit în iad!, a adăugat comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valerii Zaluzhnyi,

Sursa foto: Ministry of Defence of Ukraine

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri