Rusia îşi retrage unele din forţele aflate în regiunea capitalei Kiev şi în cea a oraşului Cernigov, situat la circa 130 de kilometri nord-est de capitală, au declarat guvernatorii ucraineni ai celor regiuni, în timp ce un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski susţine că trupele ucrainene le forţează pe cele ruse să dea înapoi la nord-est şi nord-vest de Kiev, transmite Reuters.

''Observăm deplasări compacte de coloane de vehicule (militare ruse) de diferite dimensiuni'', unele îndreptându-se către Belarus, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Kiev, Oleksandr Pavliuk. De asemenea, adaugă acesta, trupele ruse au părăsit satul Gostomel, unde se află un aerodrom militar ocupat de armata rusă după lupte grele, conform Agerpres.ro.

Şi guvernatorul regiunii Cernigov, Viaceslav Ceaus, a transmis într-un mesaj video că unele dintre trupele ruse s-au retras din această regiune aflată la graniţa cu Belarus, precizând însă că încă nu se poate vorbi despre o retragere completă.

Rusia declarase de altfel după negocierile cu Ucraina desfăşurate marţi la Istanbul că-şi va diminua operaţiunile militare în cele două regiuni. Însă oficiali ucraineni şi NATO consideră că este vorba mai degrabă despre o regrupare a trupelor ruse pentru concentrarea ulterioară a ofensivei în Donbas, zona estului separatist pro-rus al Ucrainei, mai ales că Moscova însăşi a comunicat că se va axa pe alte zone esenţiale şi pe ''eliberarea'' completă a Donbasului.

Potrivit consilierului prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, în apropierea Kievului continuă luptele, iar forţele ucrainene le împing în retragere pe cele ruse în părţile de nord-est şi nord-vest ale oraşului. Acesta mai spune că forţele ruse încearcă să încercuiască oraşul Cernigov, deşi guvernatorul regiunii omonime a confirmat o retragere parţială a acestora.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri