Acțiunile gigantului chinez al comerțului electronic Alibaba Group s-au prăbușit după ce presa chineză a anunțat arestarea unui bărbat cu același nume ca fondatorul companiei.

Televiziunea publică chineză a anunțat marți arestarea unui bărbat cu numele de familie ”Ma” în Hangzhou, orașul unde își are sediul Alibaba. Suspectul era acuzat de folosirea internetului pentru activități care pun în pericol securitatea națională, scrie Fortune.

Investitorii au presupus că este vorba de Jack Ma, fondatorul Alibaba Group, și au vândut rapid. Ca urmare compania, una dintre cele mai mari din lume, a pierdut 26 de miliarde de dolari la bursă - circa 9.4% din valoarea sa.

Citește și: Jack Ma nu isi doreste ca alti oameni doar sa il "imite", pentru a incerca sa obtina o replica a succesului sau

Ulterior, din informațiile poliției a devenit clar că e vorba de altă persoană - un director de cercetare la o companie de tehnologie, fără legătură cu Alibaba. O mare parte din pierderile de la bursă a fost recuperată în următoarele ore.

”Ma” este al 13-lea cel mai comun nume de familie în China, iar într-un oraș de dimensiunile Hangzhou, ar putea fi purtat de peste 100.000 de persoane.

Pe de altă parte, teama investitorilor are o bază - în 2020, Jack Ma a criticat politicile guvernului de la Beijing, iar autoritățile l-au amendat apoi cu 2,8 miliarde de dolari pentru comportament anticoncurențial.

Sursa foto: Sek Samyan / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri