Norvegia, Danemarca şi Islanda au semnat o declaraţie comună prin care îşi exprimă sprijinul pentru Finlanda şi Suedia în cazul în care cele două ţări ar fi atacate.

''Împreună cu Danemarca şi Islanda, Norvegia este pregătită să îşi ajute vecinii nordici prin toate mijloacele necesare dacă ar fi victimele agresiunii pe teritoriul lor înainte de a obţine statutul de membru al NATO'', a afirmat premierul norvegian Jonas Gahr Store, potrivit Agerpres.ro.

Anterior, premierul suedez Magdalena Andersson a anunţat că Suedia va solicita aderarea la NATO.

''Guvernul a decis să informeze NATO despre dorinţa Suediei de a deveni membră a Alianţei'', a declarat luni Andersson într-o conferinţă de presă alături de Ulf Kristersson, liderul principalului partid de opoziţie suedez, Moderaţii.

Suedia şi Finlanda şi-au anunţat deja dorinţa de a-şi depune candidaturile simultan. Joi, preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin anunţaseră, la rândul lor, că Finlanda va solicita aderarea la NATO "fără întârziere".

Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului „Parteneriat pentru Pace”.

NATO are în prezent 30 de state membre, printre care Norvegia, Danemarca şi Islanda.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri