Ucraina, preţurile la energie, politica europeană de apărare comună şi problemele create de războiul ruso-ucrainean pentru securitatea alimentară vor fi principalele teme ale summitului UE din 30-31 mai, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a îndemnat statele UE să ajute Kievul pentru a-şi acoperi necesarul de lichidităţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Într-o scrisoare adresată celor 27 de şefi de stat şi de guvern, Charles Michel a semnalat că doreşte ca la acest summit extraordinar să se avanseze în discuţiile asupra tuturor acestor teme enunţate.

Situaţia din Ucraina va fi abordată la prima sesiune de lucru a summitului, care începe luni la ora 16:00 (ora Bruxellesului) şi în cadrul căreia va interveni prin videoconferinţă şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Una dintre preocupările noastre cele mai presante este să ajutăm statul ucrainean, împreună cu partenerii noştri internaţionali, în privinţa necesităţilor sale de lichidităţi", subliniază Charles Michel în scrisoarea transmisă liderilor europeni participanţi la summit.

Aceştia vor discuta şi despre organizarea sprijinului pentru reconstrucţia Ucrainei, "care va necesita un mare efort global", se mai arată în scrisoare. În acelaşi timp, liderii europeni au în vedere "să continue presiunile asupra Rusiei", a indicat Michel.

Retail jobs

Problema energiei, dezbătută de liderii europeni la toate summiturile recente, va fi din nou pe agenda reuniunii, şi în special dezbaterea asupra "preţurilor ridicate, care lovesc puternic gospodăriile noastre şi afacerile", menţionează preşedintele Consiliului European, care consideră că "trebuie să ne accelerăm tranziţia energetică dacă dorim să eliminăm dependenţa noastră faţă de combustibilii fosili cât mai curând posibil".

O altă chestiune ce preocupă mult UE este securitatea alimentară globală. "Preţurile alimentelor au crescut şi ne confruntăm cu riscuri grave de foamete şi destabilizare în multe părţi ale lumii. La reuniunea noastră, vom discuta forme concrete de a ajuta Ucraina să-şi exporte produsele agricole folosind infrastructura UE", anunţă de asemenea Charles Michel.

Citeste si:
Erdogan l-a întrebat pe Iohannis ce mai face Hagi, la summitul NATO
La summitul NATO unde se...

În fine, liderii statelor UE vor discuta şi despre obiectivul de a avansa în dezideratul apărării europene comune. "Prioritatea noastră cea mai urgentă este coordonarea eforturilor statelor membre pentru a răspunde exigenţelor şi a construi o bază industrială europeană. Vom discuta despre cum să abordăm aceste probleme", se arată în scrisoare.

Un obiectiv al summitului este şi deblocarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, ce cuprinde un embargo asupra petrolului importat din Rusia, excluderea celei mai mari bănci ruse, Sberkank, şi a altor două instituţii financiare ruseşti din sistemul SWIFT, precum şi interzicerea difuzării a trei posturi TV din Rusia.

Opoziţia Ungariei şi a altor state UE dependente de petrolul rusesc a împiedicat adoptarea acestui pachet de sancţiuni, dar negocierile continuă. Potrivit unor surse europene citate de Reuters şi AFP, soluţia ce ar putea fi convenită până la summit ar fi exceptarea de la aplicarea acestui embargo a petrolului livrat prin conducte, în principal prin conducta Drujba, astfel încât măsura să fie acceptată şi de ţările UE care nu au ieşire la mare şi ar fi afectate mai sever de un embargo complet.

Citeste si:
Norvegia va oferi un ajutor de 1 miliard de euro pentru Ucraina
Norvegia va oferi un ajutor...

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri