Serviciul de informații al SUA a emis un raport care arată că Moscova cumpără artilerie și rachete din Coreea de Nord. Raportul apare la scurtă vreme după ce a fost dezvăluit faptul că armata rusă a început să folosească drone confecționate în Iran.

”Ministerul Apărării din Rusia se află în plin proces de achiziționare a milioane de rachete și bombe de artilerie din Coreea de Nord pentru a le utiliza pe câmpul de luptă din Ucraina”, se arată în raportul emis, potrivit Euronews.com.

În plus, raportul arată că armata rusă continuă să se confrunte cu multe lipsuri în războiul din Ucraina, cauzate, în principal, de sancțiunile impuse la nivel internațional.

Ne așteptăm ca Rusia să mențină colaborarea cu Coreea de Nord în ceea ce privește achiziția de echipament militar”, a menționat un oficial american.

Totodată, publicația The Times notează că a început să se observe efectul sancțiunilor impuse la nivel internațional, deoarece Rusia nu mai are aceeași capacitate să susțină invazia din Ucraina.

Totuși, raportul emis pe 5 septembrie nu include detalii despre armamentul achiziționat de ruși, fiind menționate doar rachetele și bombele de artilerie.

Izbucnită pe 24 februarie 2022, invazia rusă în Ucraina pare să se fi transformat într-un război de gherilă. Recent, Ucraina a început o contraofensivă în mai multe regiune cucerite de armata rusă, cum ar fi Herson.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri