Problemele par să nu se mai oprească pentru rețeaua de socializare Twitter, care, după ce a concediat o parte din angajați, a fost acuzată că nu și-a plătit chiria săptămâni întregi, ulterior apărând informații conform cărora a scos chiar la vânzare mobiler interior, cum ar fi scaune și birouri, pentru a-și acoperi datoriile.

Astfel, angajații din birourile companiei situate în cartierul Chelsea din New York se plâng acum de faptul că nu mai există hârtie igienică nicăieri, veceurile sunt înfundate, dar și că, din când în când, mirosuri pestilențiale răbufnesc pe culoarele companiei, conform Insider.

Situația a devenit atât de disperată încât mai multe solicitări pentru remedierea situației au venit pe mesageria internă Slack a angajaților, ba chiar și prin intermediul email-urilor, doar că nimeni nu pare să le fi dat curs, conform aceleiași surse.

Dată fiind situația, de altfel, unul dintre angajații citați de Insider a arătat faptul că va trebui să vină cu hârtia igienică de acasă.

De asemenea, o altă problemă semnalată de angajați este lipsa de suport IT, majoritatea personalului din acest departament fiind ori disponibilizat, ori deja demisionar.

Între timp, însă, activitatea lui Elon Musk de pe Twitter arată că acesta este complet netulburat de aceste probleme.

Spre exemplu, una dintre cele mai recente preocupări ale sale pare să fie oportunitatea ca el să se implice în politică, nicidecum situația angajaților Twitter.

Sursa foto: Shutterstock / Phil Pasquini

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri