Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat legea care interzice schimbarea de sex atât ca act medical cât şi în documentele de identitate oficiale, măsură care potrivit parlamentului rus este menită să prevină degenerarea copiilor şi adulţilor ruşi, dar care alarmează comunitatea LGBT, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Legea a fost adoptată pe 14 iulie în unanimitate de camera inferioară a parlamentului, Duma de Stat, şi cinci zile mai târziu de Senat.

În Rusia va fi astfel interzisă orice intervenţie medicală, atât chirurgicală cât şi medicamentoasă, pentru schimbarea sexului. Vor fi permise doar intervenţiile medicale pentru tratarea unor anomalii congenitale, a afecţiunilor genetice şi endocrine asociate cu formarea alterată a organelor genitale la copii, în urma deciziei unei comisii de experţi.

Noua lege interzice adopţiile de copii pentru persoanele care au efectuat o operaţie de schimbare de sex şi anulează căsătoriile dacă unul dintre soţi a recurs la o astfel de operaţie. Reforma constituţională rusă din 2020 a stabilit conceptul de căsătorie ca fiind exclusiv uniunea între un bărbat şi o femeie.

Viceministrul rus al sănătăţii, Oleg Salagai, a anunţat în iunie anul trecut că în Rusia existau atunci 996 de cereri de schimbare de sex. Între 2018 şi anul trecut mai mult de 2.700 de ruşi şi-au schimbat sexul în documente.

Trans-sexualii ruşi se tem acum de tot mai multă "represiune" şi mulţi dintre ei văd ca singură soluţie plecarea din Rusia, scrie agenţia spaniolă EFE.

"Ca primă politiciană trans-sexuală în Rusia, pot spune că această lege nu este doar discriminatorie, ci ea interzice însăşi existenţa persoanelor trans în Rusia. Este un genocid împotriva trans-sexualilor", a susţinut într-o declaraţie dată acestei agenţii Iulia Alioşina, care candidează pentru postul de guvernator al regiunii siberiene Altai.

În acest timp, Maksim, un trans-sexual care colaborează cu Centrul T, principala organizaţie neguvernamentală care sprijină persoanele trans-sexuale în Rusia, spune că şi-a făcut "planuri să emigreze în Spania", întrucât consideră că "Rusia se degradează în marş forţat".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri