Mai multe plaje din Odesa, oraş ucrainean de la Marea Neagră, au fost deschise oficial pentru înot pentru prima dată de la începerea invaziei ruseşti, deşi acesta este interzis în timpul alertelor de raid aerian.

Odesa, cel mai mare port şi bază navală din Ucraina, a fost în mod repetat ţinta atacurilor cu rachete şi drone, iar în apă au ajuns sute de mine marine în urma invaziei din februarie anul trecut.

Pentru siguranţa locuitorilor şi după incidente cu mine care au explodat pe plaje, zona litorală a fost închisă, notează Agerpres.ro.

Decizia de a deschide plajele a fost luată în comun de către administraţiile civilă şi militară ale oraşului, a declarat guvernatorul Odesei, Oleg Kiper, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

El a precizat că plajele vor fi deschise între orele 8.00 şi 20.00.

Oleksandr, un salvamar şi fost scafandru care şi-a dat doar prenumele, a spus că o plasă anti-mine a fost desfăşurată între două diguri pentru a-i feri pe înotători de întâlnirea cu mine de mică adâncime.

"Plasa le va opri. Şi ele (minele) vor fi de asemenea vizibile de la mal în astfel de condiţii meteo. Lucrătorii de urgenţă vor fi anunţaţi, vor veni să se ocupe de ele", a spus el.

Deschiderea plajelor este o pauză binevenită de la război pentru oamenii care înoată şi fac plajă.

"Am visat să merg la plajă şi să inspir aer sărat. Ne-a lipsit foarte mult. Dar siguranţa este o prioritate absolută", a declarat Svitlana, o locuitoare din regiunea Odesa.

Sursa foto: Pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri