Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis anul trecut 1.014 hotărâri, cu 13% mai puţine faţă de 2022, în timp ce 68.450 de dosare erau în aşteptare, faţă de cele 74.650 de la sfârşitul anului 2022, a declarat joi preşedinta CEDO, Síofra O'Leary, potrivit agenţiei EFE, scrie Agerpres.

Vorbind sediul instanţei din Strasbourg la o conferinţă de presă de bilanţ pe anul trecut, Síofra O'Leary a precizat că plângerile venite din şase ţări cumulează peste 75% din dosarele în aşteptare, respectiv Turcia (34,2 %), Rusia (18,2 %), Ucraina (12,8 %), România (6,1 %) şi Italia (4 %).

În cazul Turciei, 96% din cele 23.400 de plângeri sunt legate de consecinţele tentativei de lovitură de stat din 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Cât despre Rusia, aceasta a fost exclusă din Consiliul Europei în martie 2022, după lansarea invaziei asupra Ucrainei, prin urmare nu mai cooperează cu CEDO. Tratatul acestei organizaţii prevede că o ţară care părăseşte Consiliul Europei este în continuare obligată să aplice hotărârile CEDO date în cazurile înaintate acestei instanţe într-un termen de şase luni de când a încetat statutul de membru al respectivei ţări. Deci, în cazul Rusiei, CEDO rămâne competentă pentru cazurile de încălcare a drepturilor omului ce i-au fost sesizate până în septembrie 2022.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri