Ideea unei conexiuni între Sicilia și Italia nu este nouă, această idee existând încă de pe vremea romanilor, mai precis din anul 252 înainte de Christos, când consulul Metellus a îmbinat butoaie și scânduri pentru a aduce 100 de elefanți dn Cartagina în Roma, dar acum autoritățile din această țară par că îi vor da în sfârșit curs.
Astfel, cunoscuta insulă Sicilia, una dintre regiunile autonome ale Italiei și cea mai mare insulă din Marea Mediterană, care este separată de restul Italiei de strâmtoarea Messina, ar putea fi legată de restul țării printr-un pod a cărui construcție este estimată la 11,6 miliarde de euro, după cum informează timeout.
Practic, odată ce va fi finalizat, podul va fi cel mai lung pod suspendat din lume, cu o lungime de 3,6 kilometri, fiind conceput să reziste unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, dar și rafalelor de vânt de până la 299 km/h.
Dacă planurile pentru construcția acestuia deja există, o problemă rămâne însă totuși termenul de finalizare, oficialii italieni sugerând că acesta nu va fi terminat până în anul 2030, conform aceleiași surse.
Drept dovadă că proiectul este vechi stau însă și studiile de fezabilitate făcute pentru acesta încă din anul 1965, studii care au costat nu mai puțin de 1,3 miliarde de euro, după cum arăta o analiză CNN de anul trecut.
Citeste si:
🇮🇹🏗 The Strait of Messina Bridge: Italy's controversial proposal
The Italian government's ambitious plan to construct a bridge over the Strait of Messina, linking Sicily to the mainland, has reignited debates on Italy's regional disparities. pic.twitter.com/tnKSertJ3m— The European Correspondent (@EurCorrespond) January 9, 2024
Aceeași sursă sugera de altfel că inclusiv Mafia ar putea reprezenta o piedică în calea realizării proiectului, din moment ce, nota CNN, mafioții locali ar putea cere taxe de proiecție, o amenințare pe care însă Matteo salvini nu a luat-o în considerare la vremea respectivă.
"Nu mi-e frică de infiltrarea crimei organizate", spunea acesta. "Vom fi perfect capabili să garantăm că cele mai bune companii italiene, europene și internaționale vor lucra pentru acest proiect. Vor exista corpuri de control care vor garanta faptul că muncim pentru fiecare euro investit în acest pod".
Citeste si:
Pe de altă parte, mai observa CNN anul trecut, geologia zonei ridică, într-adevăr, unele probleme, din moment ce exact în strâmtoarea Messina a avut loc în anul 1918 un cutremur de 7,1 grade pe scara Richter care a ucis nu mai puțin de 100.000 de oameni și a creat valuri uriașe, care au devastat comunitățile de pe ambele coaste ale strâmtorii.
Nu în ultimul rând, inclusiv curenții din strâmtoare sunt foarte puternici, aceștia fiind capabili să rupă inclusiv algele de pe fundul strâmtorii, curenți care, mai mult, se schimbă la fiecare 6 ore și sunt vizibili din spațiu, după cum a observat chiar NASA.
Sursa foto: Shutterstock / Restuccia Giancarlo
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: