Rusia va continua să îşi folosească rezervele energetice ca o armă, în contextul în care preşedintele Vladimir Putin urmăreşte să câştige influenţă economică şi politică la nivel mondial, estimează Ministerul britanic al Apărării, citat de Agerpres.

"Prin reducerea fluxurilor de gaze către Europa, prin restrângerea exporturilor prin conducte şi modificarea condiţiilor de plată, Putin a încercat să submineze unitatea în întreaga Europă împotriva războiului ilegal al Rusiei" în Ucraina, menţionează Ministerul Apărării britanic în raportul său zilnic de informaţii cu privire la războiul din Ucraina, postat pe reţeaua X (ex-Twitter).

Există o strânsă legătură între energie, securitate, politică şi obiectivele militare, indică acesta.

Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Rusia a utilizat energia ca pe o armă, a declarat ministerul, referindu-se la sechestrarea platformelor petroliere din Marea Neagră în 2015, care a urmat anexării ilegale a peninsulei Crimeea în 2014.

Instituţia de apărare de la Londra notează de asemenea reducerea livrărilor de gaze spre Europa de către compania rusă de stat Gazprom în 2021. Utilizarea energiei drept o armă va rămâne, probabil, un mijloc de coerciţie al Moscovei, mai adaugă ministerul citat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri