Şeful Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, a declarat că orice militar francez care ar fi trimis în Ucraina pentru a ajuta această ţară în războiul cu Rusia va deveni o "ţintă prioritară" pentru trupele ruse, declaraţie catalogată de un oficial militar francez drept o "provocare iresponsabilă", transmite Reuters, citat de Agerpres.

Referindu-se la ideea avansată recent de preşedintele Macron asupra unei posibile trimiteri de trupe străine în Ucraina, şeful spionajului rus a spus că orice astfel de contingent francez "va deveni o ţintă legitimă şi prioritară pentru trupele ruse". "Aceasta este soarta care i-a aşteptat pe toţi francezii veniţi vreodată cu o sabie pe teritoriul lumii ruse", a indicat Serghei Narîşkin.

"Considerăm iresponsabile acest tip de provocări", a reacţionat un oficial din armata franceză, citat de Reuters şi neprecizat, care a adăugat că declaraţia şefului spionajului rus este un nou exemplu de "dezinformare" rusească.

După o conferinţă internaţională de susţinere a Ucrainei pe care a găzduit-o pe 26 februarie, preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, "trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război".

Într-un interviu acordat presei ruse săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a pus această reacţie "emoţională" a lui Macron pe seama faptului că Rusia a "călcat pe coadă" Franţa în Africa, ceea ce a generat "resentimente" la Paris.

Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri