Republica Cehă va contribui cu zeci de milioane de euro în cadrul unei iniţiative pe care o conduce privind achiziţionarea a sute de mii de obuze de artilerie pentru Ucraina, a declarat premierul ceh Petr Fiala, relatează dpa, conform Ageerpres.
La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Kievul se confruntă cu o criză de muniţie, necesară pentru a păstra poziţii strategice de-a lungul liniei frontului de 1.000 de kilometri.
Iniţiativa condusă de Cehia privind finanţarea achiziţionării de obuze de artilerie pentru Ucraina a obţinut sprijinul a peste 18 ţări, Germania promiţând până acum cea mai mare parte a contribuţiei - 576 de milioane de euro pentru cumpărarea a 180.000 de obuze.
Fiala a declarat miercuri seara la postul de televiziune CNN Prima News că Cehia va contribui cu sute de milioane de coroane, echivalentul a zeci de milioane de euro, la această iniţiativă.
"Aceasta corespunde aproximativ cotei pe care ar trebui să o ofere o ţară de dimensiunea şi prosperitatea noastră", a mai spus Fiala.
Cehia, prin intermediul unei echipe de oficiali guvernamentali şi companii private, a încercat să obţină cel puţin 800.000 de obuze de artilerie din ţări din întreaga lume, primele livrări către Ucraina fiind prevăzute până în iunie.
Citeste si:
Cu toate acestea, oficiali cehi au declarat că numărul acestora nu este definitiv şi că există mai multe muniţii disponibile la nivel global dacă se va obţine o mai mare finanţare.
Sursa foto: Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: