Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg consideră că Ucraina încă poate să câștige în fața Rusiei, însă pentru a reuși are nevoie de sprijinul națiunilor occidentale, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai multe arme, a declarat secretarul general al NATO

"În ultimele luni, aliaţii NATO nu au oferit sprijinul" pe care l-au promis, a deplâns Jens Stoltenberg, într-un discurs rostit la o ceremonie de premiere la Berlin pe tema legăturilor transatlantice.

"Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul, pentru că un sprijin mai puternic este pe drum", a adăugat secretarul general al Alianţei.

"Acum este responsabilitatea noastră să transformăm angajamentele (recente occidentale, n.red.) în livrări reale de arme şi muniţii şi să facem acest lucru rapid", a apreciat el.

Vinerea trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO să livreze arme cât mai curând posibil Ucrainei, care "nu mai poate aştepta" în faţa presiunii ruse. Aliaţii au promis să-şi sporească sprijinul.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri