Prin aceasta noua abordare, similara cu unele tari europene mai dezvoltate, se doreste ca formarea profesionala sa nu urmareasca doar o atestare de forma ci obtinerea unor cunostinte pe fond, necesare fiecarui angajat si companiei pentru care lucreaza. Pentru prima oara, in pregatirea profesionala specifica pietelor finanicare ne-bancare, se vorbeste de competente, mentorat sau de sistem prin credite. Propunerea de regulament, acum in dezbatere publica pe site-ul ASF, se doreste a fi cadrul unitar institutional, conceptual si procedural de dobandire, dezvoltare, acumulare si/sau validare a competentelor profesionale ale specialistilor si operatorilor. Schimbarea vine tocmai de la scopul acestuia si anume asigurarea competentelor pentru specialistii pietei si evaluarea corecta a acestora. Regulamentul nu precizeaza ocupatiile/meseriile caruia i se aplica, fiecare sector specificand in reglementarile proprii ocupatiile care necesita acumularea si evaluarea competentelor specifice.

Ocupatiile pietelor financiare supravegheate de catre ASF au un anumit profil ocupational care precizeaza competentele profesionale, respectiv cunostintele si abilitatile. Competentele profesionale se obtin, se actualizeaza si se dezvolta prin pregatire profesionala, prin activitate sau prin mentorat si se certifica prin examinare respectiv evaluare, conform proiectului de regulament.

Pregatirea profesionala se va desfasura sub forma de cursuri organizate in sali de curs, in sistem E-learning (sincron si/sau asincron) sau cursuri mixte. Aceasta se va finaliza prin examinare sau evaluare si certificare a competentelor prin centre de evaluare de competente.

Pregatirea profesionala continua presupune ca specialistii/operatorii sa acumuleze cel putin 20 de credite din care minimum 14 credite din cursuri finalizate cu examen si maximum 6 credite din participari la actiuni cu caracter stiintific sau de mentorat. Prin aceasta se asigura actualizarea, dezvoltare si acumularea anumitor competente specifice activitatilor desfasurate. Competentele de imbunatatit sunt comunicate de ASF sau de angajator.

In cazul actiunilor cu caracter stiintific si profesional, organizatorul evenimentului trebuie sa depuna la ISF o cerere cu 30 de zile inainte, care va fi evaluata de Comitetului Stiintific al ISF, si trebuie sa informeze participantii privind obtinerea unui numar de 2 credite. Dupa emite o adeverinta de participare pe care participantii la eveniment o depun la ISF in maximum 60 de zile, ISF actualizand baza de date cu numarul de credite.

Lectorii cursurilor sau oratorii la evenimente avizate, abordare noua, beneficiaza de recunoasterea orelor de curs/prezentarilor sustinute drept ore de pregatire profesionala continua.

Activitatile de mentorat se realizeaza prin intermediul conducatorilor entitatii unde activeaza sau a evaluatorilor Centrului de evaluare, pe baza unui raport de mentorat transmis catre ISF, participantul obtinand competente (dar nu mai mult de 3 competente, respectiv 6 credite).

Pentru cei care au acumulat competente in mediul non-formal/informal, in activitate, exista posibilitatea unei evaluari realizata de catre doi evaluatori de competente (care sunt certificati pentru aceasta competenta sau sunt cadre universitare cu experienta practica in domeniul financiar, si sunt avizati de catre ISF, aprobati de catre ASF si inregistrati de catre ISF in registrul special). Metodologia de evaluare se realizeaza de catre ISF si este aprobata de catre ASF. Aceasta presupune o metoda de evaluare a cunostintelor, analiza de portofoliu/referinte si cel putin o metoda de evaluare a abilitatilor practice. La finalul evaluarii ISF emite un certificat de competenta.

Examenul de absolvire consta in teste grila/studii de caz elaborate de catre ISF in colaborare cu specialistii din piata/ASF. Candidatul, pe baza de dosar, se inscrie sau este inscris la examen de catre furnizor, achita o taxa de examinare care este stabilita de catre ASF si sustine examenul la ISF (platforma online sau la sala). Dupa promovare este inregistrat in registrul public al operatorilor/intermediarilor operat de catre ISF iar ASF este informat in acest sens. ISF elibereaza un certificat de competente pentru candidatii declarati admisi.

ASF, pentru prima oara, prin intermediul ISF, poate recunoaste programele de formare profesionala organizate de entitati din alte state pe baza sistemului de calificari si competente valabil la nivelul Uniunii Europene sau pe baza de reciprocitate.

Invit cititorii wall-street sa acceseze proiectul de regulament la adresa: http://asfromania.ro/legislatie/consultari-publice/5452-regulament-privind-pregatirea-profesionala-a-specialistilor-si-operatorilor-care-isi-desfasoara-activitatea-pe-pietele-financiare-supravegheate-de-catre-autoritatea-de-supraveghere-financiara

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Interviuri »


Setari Cookie-uri