Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act de solicitarea Ministerului Apărării Naţionale privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, scrie Agepres.

În document, MApN solicită aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare "Avion multirol de generaţia a V-a, F-35", prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS).

"Faza I a programului de înzestrare va fi iniţiată în anul 2023 şi presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic iniţial a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor şi de muniţii aer-aer şi sol-sol, pentru o valoare estimată de 6.5 miliarde USD, iar cantităţile de echipamente, altele decât aeronavele, ce vor fi achiziţionare urmează a fi stabilite cu exactitate după iniţierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziţie", se arată în solicitarea MApN.

În solicitare, MApN subliniază că, pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României, continuă demersurile pentru achiziţia de noi echipamente militare care să contribuie la dezvoltarea şi menţinerea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât descurajării unei posibile agresiuni şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid, cât şi îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO.

Solicitarea a fost trimisă către Comisiile de apărare ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri