Oresa impreuna cu fondatorul La Fantana, Cristian Amza, au semnat un acord pentru preluarea tuturor actiunilor detinute de fondurile administrate de Innova Capital la grupul La Fantana. Tranzactia scoate practic din discutie o listare a companiei pe Bursa de Valori Bucuresti, cel putin pe termen mediu.

Tranzactia va fi finalizata dupa obtinerea aprobarilor necesare, printre care si cea de la Consiliul Concurentei, iar pretul acesteia nu a fost facut public. Compania a fost foarte aproape de o listare pe Bursa de Valori Bucuresti anul trecut, insa planurile au fost amanate din cauza incertitudinilor provocate de criza din Grecia si posibila iesire a statului elen din zona euro.

La Fantana este una dintre cele mai mari companii pe piata solutiilor de vanzare si livrare a apei pentru consumatori si companii din Europa Centrala si de Sud-Est. "La Fantana a crescut considerabil in ultimii 17 ani alaturi de Innova Capital si Oresa. Am impartasit aceeasi viziune intro echipa care a functionat foarte bine. Le multumesc investitorilor care cred in La Fantana si echipei de management pe care o conduc", a declarat Cristian Amza, CEO si fondator al grupului La Fantana.

La Fantana a devenit un jucator mai mare si mai puternic pe segmentul «watercooler» si a dezvoltat cu succes noua linie de business de aprovizionare cu cafea, un segment unde consideram ca exista oportunitati interesante - Cornel Marian, Managing Director Oresa.

La Fantana este controlata de cei doi investitori prin intermediul firmei cipriote Plinius Investments Limited. Oresa a fost asistata in aceasta tranzactie de societatea de avocatura David si Baias, afiliata PWC. Innova a fost sprijinita de Clifford Chance Badea, iar Cristian Amza de Popovici Nitu Stoica & Asociatii.

Premiera: Laserul de la...
Citeste si: Laserul Magurele, cea mai mare putere din lume. Ce inseamna 10 PW?


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Legal Business »



Citeste si
Detinerile de actiuni ale fondurilor de pensii scad masiv dupa OUG 114