Consiliului Concurentei va lansa in dezbatere publica, in luna aprilie, prima varianta a recomandarilor pe piata de carburanti, iar monitorul preturilor pentru combustibili va fi functional pana la sfarsitul lunii iunie, a declarat, sambata, la Antena 3, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, potrivit Agerpres.

"In cateva saptamani, in aprilie, iesim cu prima varianta a recomandarilor noastre pe piata de carburanti. O sa fie pusa in dezbatere publica. Vedem ce reactii primim si la sfarsit cand avem o opinie formulata vom transmite spre Guvern si o sa-i sprijinim sa transpuna cat mai mult din recomandarile noastre. Monitorul preturilor pana la sfarsitul lunii iunie va fi functional. Avem bani in buget, iar achizitiile sunt facute. Deci proiectul va fi implementat pana la sfarsitul lunii iunie", a spus Bogdan Chiritoiu.

El a afirmat ca Romania are la pompa unele dintre cele mai mici preturi din Uniunea Europeana (UE), iar aceasta pentru ca platim taxe mai mici decat in UE. De asemenea, seful autoritatii de concurenta sustine ca preturile vor varia in functie de pretul barilului, iar daca pretul barilulul trece de nivelul de 60 de dolari, impactul va fi inevitabil.

"Unde e problema, care e greu de tratat in Romania, este faptul ca avem o companie care este foarte mare. Are undeva la jumatate din vanzari si inevitabil un jucator atat de mare da tonul. Ideea este cum il fac pe jucatorul acesta sa nu mai fie atat de influent cumva. O idee ar fi cum sa facem sa fie mai mic. Ca sa fie mai mic, acesta este una dintre idei, hai sa ne asiguram atunci cand construim autostrazi, ca nu o sa fie o singura companie care va domnia autostrada respectiva. Sa fie mai mult de doua. Avem 6 operatori mari. Sa-i vedem pe majoritatea dintre ei pe autostrada. Aceasta va fi una dintre recomandari. In acelasi timp vrem sa facem mai usor pentru clienti sa afle preturile, tocmai pentru ca sa stimulam competitia prin pret. Imensa nu poate sa fie", a precizat Bogdan Chiritoiu.

Chiritoiu a mentionat ca sunt tari in care la o benzinarie pe autostrada preturile sunt mai mari decat cele dintr-o localitate secundara.

"Miracole nu putem face, dar sa punem presiuni asupra companiilor prin concurenta sa aiba tarife diferentiate in functie de locatie, punct de serviciu oferit, asta putem sa facem si monitorul preturilor la benzina ne va ajuta", a adaugat Bogdan Chiritoiu.

Potrivit datelor publicatiei Oil Bulletin a Comisiei Europene, analizate la inceptul lunii martie de AGERPRES, pretul carburantilor fara taxe in Romania a continuat sa fie mai mare decat media UE, iar, in cazul benzinei, scumpirea din ultima luna a fost de doua ori mai mare fata de cea de la nivelul intregii Uniuni Europene.

La prima saptamana din martie, in Romania, benzina costa, fara taxe, 0,525 euro pe litru, iar media UE este de 0,509 euro pe litru. Spre comparatie, la mijlocul lunii februarie, benzina era, in Romania, 0,501 euro pe litru, iar media UE era de 0,497 euro pe litru.

In ceea ce priveste motorina, pretul in Romania ajungea la 0,621 euro pe litru, fata de 0,611 euro pe litru, cat este media UE. La mijlocul lunii februarie, motorina costa 0,602 euro pe litru in Romania, in timp ce media UE era de 0,585 euro pe litru.

Sursa foto: Maridav/shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri