Dacă, până nu de mult, ecologia avea mai degrabă o latură individuală, acum se dezvoltă cu putere în toate sectoarele, fie ele publice sau private. Companiile încep să adopte eco-responsabilitatea la locul de muncă. Spațiile profesionale favorizează o amprentă ecologică redusă și sunt adaptate și reproiectate pentru a ușura astfel de inițiative. Practicile ecologice asigură afacerilor o bună reputație și, în același timp, promovează și bunăstarea și sănătatea angajaților. Vă oferim în continuare cinci sfaturi utile pentru a avea un loc de muncă sustenabil si ecologic.

1. Evitați risipa de hârtie și plastice

Una dintre cele mai simple acțiuni ecologice de adoptat la birou este folosirea produselor de birotica si papetarie sustenabile. Hârtia este principala consumabilă dintr-un birou. Conform studiilor, un angajat consumă în medie 70 - 85 kg de hârtie pe an. Așadar, încercați să imprimați doar documentele importante, folosiți pe cât posibil mape, dosare, plicuri din hârtie sau carton reciclat. Favorizați consumabile din materiale naturale și, dacă este posibil, reîncărcabile. Puteți folosi obiecte din bambus pentru a înlocui plasticul, există o gamă largă de accesorii de birou, pixuri, stilouri, creioane din fibră de hârtie reciclată etc. Este un material 100% ecologic, puternic și durabil care aduce o notă estetică și plăcută mediului de lucru.

2. Reinventați pauza de cafea

Pauza de cafea la birou este adesea strâns legată de produsele de unică folosință: căni, pahare, tacâmuri, diferite ambalaje. Cantitatea de pahare și tacâmuri de plastic aruncate crește de la un an la altul, este timpul să faceți o schimbare. Este momentul să reveniți la cănile și vesela tradițională, reutilizabilă, din sticlă, porțelan, ceramică. Cumpărați produse vrac, zahăr, cafea, condimente, biscuiți etc. Sunt mai ieftine, au mai puține ambalaje, așadar, mai puține deșeuri.

3. Aduceți natura în birou

Plantele nu sunt doar verzi și plăcute vizual. Ele sunt excelente pentru îmbunătățirea calității aerului și reducerea bacteriilor. Multe studii științifice au dovedit că plantele oferă beneficii fizice și psihologice. De asemenea, s-a remarcat că reduc considerabil nivelul de stres, anxietate, ostilitate, furie și oboseală. Mai multe studii au arătat că o singură plantă, într-un spațiu de lucru, poate spori moralul și performanța echipei.

4. Economisiți energia electrică

Folosiți iluminatul inteligent, lămpi fluorescente sau becuri LED, pentru a înlocui becurile incandescente. Lumina are aceeași intensitate, dar consumul este cu 75% mai mic. Închideți computerul și ecranul acestuia la sfârșitul zilei de lucru. Studiile arată că 4% dintre ecrane și 15% dintre unitățile centrale sunt lăsate deschise în permanență, inclusiv noaptea și în weekend. De asemenea, deconectați de la priză orice încărcător imediat ce bateriile sunt încărcate. Chiar și în modul de așteptare, aceste dispozitive consumă multă energie.

5. Deplasați-vă inteligent

Dacă locuiți aproape de locul de muncă, mergeți pe jos sau cu bicicleta. Este mai rapid, mai economic și faceți și sport. Altă variantă tot mai des întâlnită este carpooling-ul, folosirea în comun a unei mașini. Desigur, implică puțină logistică, dar are și multe avantaje. Este ușor de folosit, costurile pentru combustibil sunt reduse considerabil și riscul de poluare scade. Limitați-vă deplasările de afaceri sau, dacă nu este posibil, renunțați la mașină și folosiți transportul în comun. Nu ezitați să urcați pe scări în loc să folosiți liftul. Veți economisi energie electrică și, mai mult de atât, vă veți menține și forma fizică.

Putem limita impactul pe care îl avem asupra mediului dacă fiecare dintre noi acționează într-un mod propriu, responsabil. Este simplu să adoptăm o linie ecologică la birou, iar prin acest lucru, contribuim la protejarea mediului. Vorbind despre acest lucru cu partenerii, colegii noștri, putem să acționăm în mod colectiv și putem să implementăm reguli simple și eficiente pentru un trai mai curat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri