Hugo Boss este una dintre cele mai influente case de modă ale timpului nostru, fiind specializată în producția de haine și pantofi eleganți, parfumuri rafinate și selective. Aceasta a fost fondată în anul 1923, în orașul german Metzingen, de către Hugo Ferdinand Boss, care a deschis un mic studio, unde erau confecționate haine.

În anii 30, Europa a trecut printr-o criză economică, iar compania a fost în pragul falimentului, însă intrarea lui Hugo în rândurile Partidului Național Socialist a avut un succes remarcabil, deoarece compania primea comenzi pentru confecționarea costumelor pentru ofițeri. Astfel, până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Hugo Boss a devenit furnizorul oficial de uniforme pentru ofițeri și soldați.

O astfel de popularitate l-a costat scump pe Hugo - în 1946 a fost acuzat de colaborare cu naziștii, iar compania a fost amendată. După moartea fondatorului mărcii în 1948, compania și-a schimbat conceptul, îndepărtându-se de producția de masă a hainelor de lucru. În 1953 a apărut primul costum pentru bărbați de la Hugo Boss, iar de când compania a început să fie condusă de Jochen și Uwe Holy, a devenit o casă de modă cu o reputație mondială.

În prezent, marca Hugo Boss este recunoscută ca un indicator al autoexprimării originale și al gustului fin, iar veniturile companiei depășesc 1,5 miliarde de dolari.

Astăzi brandul este cunoscut nu numai ca producător de îmbrăcăminte - sub numele său sunt produse mijloace cosmetice, ceasuri, ochelari și alte accesorii.

În 1985 a apărut prima apă de toaletă - Boss Number One, care a făcut furori în rândul bărbaților, devenind principalul must-have al sezonului. Având în vedere succesul uriaș, a urmat lansarea unei linii cu drepturi depline, licențiată de Procter & Gamble.

Brandul rămâne a fi în continuare renumit în întreaga lume, iar produsele sale pot fi procurate chiar și online. În prezent, colecția casei de modă include 42 de parfumuri, care au fost promovate de celebrități mondiale: Jared Leto, Natalia Vodianova, Ryan Reynolds, Matthias Berg, Abbey Lee Kershaw, Ben Hill și alții.

Parfumurile Hugo Boss sunt luxoase, fiind considerate una dintre cele mai bune creații ale brandului. Acestea subliniază stilul unic a fiecărei persoane și completează perfect imaginea unui domn modern. Datorită aromelor seducătoare, compania se bucură de un succes remarcabil, fiind considerată marca Nr.1 la capitolul lansării parfumurilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri