Green Net, companie specializată în importul şi distribuţia de produse cosmetice şi suplimente alimentare şi dezvoltatorul lanţului de parfumerii Beautik Haute Parfumerie, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, în creștere cu circa 20% față de anul 2021 (care și el, la rându-i, crescuse cu 20% față de 2020).

Motivul principal al acestei creșteri progresive este că românii încep să fie din ce în ce mai interesați de parfumurile exclusiviste și sunt dispuși să cheltuie tot mai mult pe astfel de produse.

“Valoarea bonului mediu este de 1.500-1.800 de lei, cu creșteri spectaculoase în lunile februarie-martie și noiembrie-decembrie”, a declarat Val Iacob (foto), coproprietarul lanțului de parfumerii de lux Beautik Haute Pafumerie, într-un interviu acordat wall-street.ro.

Val Iacob Beautik

Așa cum era de așteptat, majoritatea vânzărilor au loc în cele opt magazine fizice Beautik (cinci în București și câte unul în Cluj, Iași și Constanța), însă, odată cu pandemia, o partea dintre clienți – în special cei care cunosc foarte bine produsele parfumeriei de lux și știu exact ce vor - apelează și la comenzi online. Dar ponderea în totalul vânzărilor este încă mică, undeva în jur de 10-15%.

Unul dintre marile avantaje pe care la are Beautik în fața competitorilor este că are un portofoliu foarte diversificat: nume spectaculoase ale parfumeriei mondiale cum ar fi Maison Francis Kurkdjian, care este brand Louis Vuitton de mai bine de opt ani, branduri istorice consacrate precum Caron, Molinard sau Rance, dar și branduri noi de parfumerie orientală – două din Dubai, unul din Arabia Saudită și unul din Oman.

Parfumuri Beautik

“Avem în total 35 de branduri în portofoliu și suntem în continuă dezvoltare din acest punct de vedere, mai ales că românii sunt din ce în ce mai educați cu privire la piața parfumurilor de lux și vor să aibă acces la noutăți imediat ce ele au fost lansate internațional”, mai spune Val Iacob.

Ce parfumuri preferă clienții parfumeriilor de lux

Potrivit reprezentantului Beautik, trendurile în parfumerie s-au schimbat radical în ultima perioadă. Astfel, femeile au început să iubească parfumurile care au arome mai dure precum tabac, piele sau lemn, în timp ce unii bărbați preferă arome florale sau fructate, dar și parfumuri care au ca ingredient principal trandafirul. De asemenea, aromele orientale sunt în tendințe de câțiva ani.

Clienții încep să nu mai întrebe care este parfumul de damă și care este parfumul bărbătesc. Pentru că, de fapt, diferența este făcută doar de marketing sau de promoteri. Toate parfumurile sunt unisex și pot fi purtate atât de femei cât și de bărbați.

Val Iacob, copropietar Beautik Haute Parfumerie

Vârsta de la care oamenii au început să cumpere parfumuri a scăzut destul de mult în ultimii 5-6 ani, media fiind acum undeva între 23-25 de ani, față de peste 35 de ani în trecut.

“Adolescenții și tinerii știu ce vor, cunosc aromele și le identifică destul de ușor”, mai afirmă Val Iacob.

O altă gamă de parfumuri care se vinde foarte bine o reprezintă parfumurile istorice, cum este, de pildă, „Mon Boudoir”,.

Și tocmai pentru a satisface curiozitatea românilor pentru parfumurile istorice, Beautik Haute Parfumerie și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia vor deschide o expoziție cu parfumuri regale. Expoziția va fi inaugurată spre final de aprilie pentru a fi activă de Ziua Regalității (10 mai).

Muzeul Parfumului, vizitat de elevi în cadrul programului "Școala Altfel"

Expoziția de la Alba Iulia nu este o premieră în sfera culturală pentru Beautik, Val Iacob deschizând încă din 2014 primul muzeu al parfumului din România, situat în magazinul din Dorobanți.

Muzeul Parfumului

“Pentru un spațiu de 20 de metri pătrați aveam totuși o notorietate destul de bună România. De exemplu, anul trecut de Ziua Muzeelor am avut peste 2000 de vizitatori într-o singură seară”, spune Val Iacob.

În viitorul apropiat, elevi ai unor școli din Teleorman și Prahova vor veni la Muzeul Parfumului în cadrul programului “Școala Altfel”.

În Muzeul Parfumului puteți găsi o colecție impresionantă de sticluțe de parfum, unele adevărate opere de artă în sine, produse cosmetice, ierbare, desfacatoare de parfum, dar și parfumuri românești din diferite perioade, cum ar fi celebrele mărci românești Macul Roșu, Farmec sau Miraj.

Adresa muzeului: Str. Calea Dorobanților nr. 172, București, în cadrul magazinului Beautik
Program: Luni - Sâmbătă 10:00 - 21:00; Duminică 10:00 - 13:00

Muzeul ParfumuluiMuzeul ParfumuluiMuzeul Parfumului

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri