133 de euro, acesta este cea mai mică sumă pe care un român ar trebui să o scoată din buzunar pentru a vizita de Paște unul dintre cele mai populare orașe din lume. Suma reprezintă prețul unui bilet de avion dus-întors în Milan. Destinațiile exotice au însă prețuri mult mai mari, ajungând să depășească 1.000 de euro pentru orașe precum Bali sau Hong Kong.

Pentru realizarea articolului a fost luat în calcul un zbor ce are plecarea la data de 12 aprilie și întoarcerea pe 19 aprilie, astfel încât sărbătoarea Paștelui Ortodox (16-17 aprilie) să fie cuprinsă în sejur.

Prețurile sunt ușor mai ridicate decât în mod normal, având în vedere că intervalul selectat pentru zbor este la mai puțin de o lună distanță. Cel mai probabil, pentru majoritatea destinaților puteți obține zboruri cu câteva zeci de euro mai ieftine dacă veți face o rezervare cu mai multe luni înainte. Clasamentul (din tabelul de la finalul articolului) este însă un bun indicator al celor mai scumpe și ieftine destinații pentru români.

Bankok, capitala Thailandei, este cel mai vizitat oraș din lume, cu 22,7 milioane de vizitatori, potrivit studiului Mastercard Global Destination Cities Index. Studiul este realizat în 2019, dar a fost luat în considerare deoarece acesta a fost ultimul an înainte de pandemia COVID-19, cea care a dus la o scădere majoră a numărului de zboruri internaționale și care a dat peste cap cifrele privind cele mai populare orașe din lume.

Un român care vrea să își programeze de Paște un zbor în capitala Thailandei ar scoate din buzunar 5.037 lei, o sumă mare, dar care nu este totuși la vârful clasamentului comparativ cu celelalte orașe aflate în top 20 global.

Datele se schimbă când vorbim de Paris și Londra, orașele care ocupă locurile 2 și 3 în clasamentul global, și care au prețuri de 930 lei, respectiv 718 lei pentru cele mai ieftine bilete de avion. Trebuie menționat că pentru destinațiile europene firmele aeriene low-cost fac adesea oferte promoționale, un exemplu recent fiind cel al HiSky, care a vândut bilete pentru destinații populare din vestul Europei cu 76 de euro (374 lei) sau mai puțin.

Oraș / Țară Preț bilet avion (dus-întors) Escale Compania aeriană Durată zbor
Hong Kong 7.109 lei 1 KLM 35h 25m
Kuala Lumpur (Malaysia) 6.129 lei 1 Turkish Airlines 16h 30m
Osaka (Japonia) 5.826 lei 2 LOT / Asiana*ANA 22h 15m
Tokyo (Japonia) 5.422 lei 1 LOT 18h 20m
Bali (Indonezia) 5.300 lei 2 Tarom / Scoot 32h 30m
Singapore 5.258 lei 1 Air France 19h 50m
Phuket (Thailanda) 5.233 lei 2 Turkish / Bangkok Airways 31h 30m
Bankok (Thailanda) 5.037 lei 1 SWISS 14h 15m
Seoul (Coreea de Sud) 4.038 lei 1 Turkish Airlines 14h
Pattaya (Thailanda) 3.951 lei 3 Wizz Air / IndiGo 28h 35m
Mecca (Arabia Saudită) 2.779 lei 2 Wizz Air / Flyadeal 15h 15m
New York (SUA) 2.561 lei 1 Tarom / Air France*Delta 15h 35m
Dubai (EAU) 1.880 lei 1 Tarom / Wizz Air 11h 40m
Antalya (Turcia) 1.301 lei 1 Pegasus 2h 45m
Palma de Mallorca (Spania) 1.152 lei 1 Wizz Air / easyJet 7h 45m
Barcelona (Spania) 1.088 lei Zbor direct Wizz Air 3h 25m
Istanbul (Turcia) 958 lei Zbor direct Tarom 1h 15m
Paris (Franța) 930 lei Zbor direct Wizz Air 3h 10m
Londra (Marea Britanie) 718 lei Zbor direct Wizz Air 3h 40m
Milano (Italia) 658 lei Zbor direct Wizz Air 2h 25m

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri