Modul în care fiecare dintre noi este diferit se poate regăsi în atât de multe aspecte ale vieții. Unul dintre acestea este, desigur, tipul de ten pe care îl avem și pe care ne dorim să îl îngrijim cum putem mai bine. Pentru a simplifica procesul, însă, au fost identificate și câteva asemănări cheie, fapt ce a permis clasificarea tenurilor în trei tipuri principale: ten gras, ten mixt și ten uscat.

Tenul uscat reprezintă un tip particular de tegument ce necesită îngrijire special adaptată pentru a-i menține aspectul frumos și sănătos și a nu compromite bariera pielii. Respectarea unei rutini adaptate nevoilor tale specifice este întotdeauna o practică esențială, fie că ai un ten uscat, gras sau mixt.

Iată care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmezi pentru a-ți îngriji tenul uscat:

  • Curățarea (dimineața și/sau seara)
  • Primul pas indispensabil în orice rutină de îngrijire a tenului uscat este curățarea delicată, o dată sau, opțional, de două ori pe zi (dimineața și seara).
  • Produsele ideale pentru curățare sunt gelurile de spălare pentru ten uscat, precum Cerave gel spalare piele uscata, care conțin ingrediente hidratante și nu interferează cu bariera de protecție pielii.
  • Gelul de curățare se aplică dimineața și/sau seara ca prim pas, pe tenul umed, masând cu mișcări circulare delicate timp de 1-2 minute, apoi clătind. Curățarea corectă cu un gel hidratant îndepărtează impuritățile fără să usuce tenul.

Aplicarea tonerului (dimineața și/sau seara)

După curățare, următorul pas este aplicarea unui tonic (sau, mai popular întâlnit, toner) pentru ten uscat. Pentru a respecta îngrijirea tenului uscat, este de preferat ca tonerul să fie fără alcool, pentru a readuce pH-ul pielii la nivelul optim și a previni deshidratarea.

Aplică tonerul dimineața și/sau seara după curățare, cu ajutorul unei dischete de bumbac, prin tamponări ușoare pe tot tenul. Un tonic potrivit va hidrata, va calma iritațiile și va pregăti pielea pentru aplicarea produselor ce urmează.

Aplicarea serurilor (dimineața și/sau seara)

Hidratarea tenului uscat este esențială atât dimineața, cât și seara (însă poate fi pusă în practică și doar o singură dată pe zi, variind în funcție de preferințe și răspunsul tenului la restul produselor).

După tonifiere, aplică un ser hidratant cu ingrediente precum acidul hialuronic, ceramidele, scualanul, glicerina sau pantenolul. Masează ușor serul pe tenul uscat până la o absorbție cvasicompletă.

De asemenea, serurile cu substanțe active, precum vitamina C, aplicate dimineața protejează împotriva radicalilor liberi și uniformizează tenul. Seara, se preferă retinolul sau acizii tip AHA BHA, care stimulează regenerarea celulară. Nu uita să le folosești cu grijă și să completezi cu ingrediente hidratante.

Aplicarea cremelor hidratante (dimineața și/sau seara)

După seruri, hidratarea tenului uscat se finalizează dimineața și seara cu o cremă bogată, fără parfum și fără ingrediente iritante, ce conține pantenol, ceramide sau glicerină.

Crema de zi poate conține și protecție solară pentru a evita aplicarea unei multitudini de produse. Crema de noapte are texturi mai dense, profund hidratante.

Aplică variantele alese de creme prin masaj ușor pe tenul curat și uscat, insistând asupra zonelor mai deshidratate. Hidratarea corectă suplinește funcția de barieră protectoare pentru piele.

Aplicarea obligatorie a protecției solare (dimineața și la interval de 2 ore)

Un produs esențial pentru rutina de dimineață, indiferent de tipul de ten, este crema cu protecție solară, de preferat cu un indice de protecție echivalent cu 30 sau mai mare.

Pentru tenul uscat, se preferă texturile fluide, fără alcool, cu filtre fizice. Crema cu protecție solară se aplică drept ultim strat peste crema hidratantă de zi. Protejează împotriva arsurilor solare, previne cancerul cutanat și petele pigmentare și încetinește îmbătrânirea prematură a pielii.

Așadar, pentru o piele cu tendință la uscare, dar sănătoasă și strălucitoare, este nevoie de curățare delicată, tonifiere, hidratare profundă și o protecție solară continuă. Respectarea cu rigurozitate a unei rutini complete, folosind produsele potrivite, va ajuta la menținerea barierei naturale a pielii.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri