Copiii trebuie sa inteleaga importanta banilor si a economisirii de la o varsta cat mai frageda. In caz contrar, Romania va continua traditia tinerilor care isi "investesc" economiile in telefoane mobile si gadgeturi. Sa aflam din randurile urmatoare cum facem acest lucru si ce s-ar intampla daca, de exemplu, am depune echivalentul alocatiei lunare (150 lei) intr-un cont bancar de la inceperea scolii si pana la finalizarea studiilor.

Pentru a incuraja economisirea si pentru a marca aniversarea a 155 de ani de existenta, CEC Bank premiaza pana 31 decembrie fiecare copil nascut in data de 24 noiembrie 2019. Astfel, fiecare copil va primi echivalentul in lei a sumei brute de 155 euro, suma care va fi acordata pe un card Visa emis pe numele parintelui. Mai multe detalii in regulamentul oficial al campaniei.

Ce s-ar intampla cu banii de alocatie economisiti timp de 12 ani?

Elevii romani primesc lunar o alocatie de 150 de lei. Depunerea acestei sume intr-un depozit bancar cu o dobanda anuala de 3%, ar insemna ca la finalizarea studiilor (12 ani de studii gimnaziale + liceu) copilul ar avea in cont 26.300 lei. Daca obiceiul ar fi continuat inca 12 ani, suma ar ajunge la 63.800 lei.

Desigur, valoarea dobanzilor se schimba in perioade atat de lungi de timp, insa important de retinut din acest exemplu este puterea dobanzii compuse.

Unul dintre primele sfaturi pe care orice consultant financiar il va da unei persoane obisnuite va fi acela de a economisi in mod regulat. De ce este important acest lucru? Datorita dobanzii compuse. Ce inseamna de fapt acest termen? Pe scurt, este vorba de “o dobanda la dobanda”. De exemplu, orice depozit bancar genereaza o dobanda. Reinvestirea acesteia aduce castiguri neasteptat de mari de-a lungul unor perioade lungi de timp.

5 feluri in care iti poti invata copilul sa economiseasca

1) Daruieste-i o pusculita

Copiilor le este mai usor sa jongleze cu obiecte concrete, pe care le pot vizualiza, numara. Desi in final veti vrea ca acesta sa inteleaga ce este un depozit bancar, pentru copii de varsta frageda conturile bancare sunt “invizibile” si greu de perceput.

In pusculita pot pune si maruntis si bancnote, iar banii stransi pot fi numarati din cand in cand, copilul avand satisfactia acumularii. Totodata, atunci cand isi doreste ceva, ar fi bine sa discute cu parintii daca este oportun sau nu sa ii cheltuiasca.

2) Arata-i prin propriul exemplu cum poate economisi

A economisi inseamna a face un mic efort, la care pot participa si copiii: facem impreuna lista de cumparaturi (pentru a ne planifica si estima costurile), cautam magazinele cu cele mai relevante reduceri de pret sau promotii etc.

Spre exemplu, daca familia merge intr-un mall, ii poate lua de acasa celui mic o sticla cu apa sau o gustare, care in acel loc ar putea costa de doua-trei ori mai mult decat pretul initial. Bineinteles, acelasi lucru il vor face si parintii pentru ei insisi, in masura in care este necesar. Daca ii vor spune copilului ce economie au facut, iar ei vor face exact pe dos, atunci cel mic ar putea fi bulversat.

3) Nu irosi ceea ce ai

De multe ori renuntam prea usor la anumite bunuri doar pentru ca ni se par uzate sau suntem plictisiti de ele; spre exemplu, din exces de zel, cumparam prea multe alimente, care apoi expira si pe care le aruncam.

Este tentant sa arunci lucruri, gandindu-te ca in imediata apropiere exista un magazin de la care poti achizitiona un produs similar.

4) Ajuta-l sau permite-i sa castige el insusi bani

Unii parinti isi recompenseaza copiii pentru treburile casnice pe care acestia le pot face, dar nu intra in mod normal in obligatiile lor. Spre exemplu, nu il recompensam financiar daca s-a spalat pe dinti sau si-a facut temele, dar ii putem oferi o suma de bani daca ne-a ajutat la cumparaturi. Astfel, cei mici vor constientiza faptul ca banii se castiga cu efort si vor putea sa le inteleaga mai bine valoarea.

5) Invata-l sa daruiasca cu generozitate

Asa cum adultii ar trebui sa aloce un procent din veniturile lunare sustinerii unor cazuri caritabile (umanitare), asa si copiii trebuie sa invete sa fie generosi si sa ii ajute pe cei mai putin norocosi. In acest caz, parintii si profesorii sunt modele de la care copiii sa invete generozitatea.

A fi econom nu inseamna a fi zgarcit si lipsit de bucuria de a cheltui bani sau de a oferi cadouri cu generozitate; este un stil de viata care presupune adoptarea unui comportament din care sa eliminam irosirea banilor pentru satisfacerea unor placeri de moment, chiar daca acest lucru presupune cateva mici eforturi din partea noastra.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri