Pensiile de stat în România sunt un subiect sensibil, iar peste 30+ ani sistemul nu ne dă motive de optimism, chiar și premierul Florin Cîțu declarând cu ceva timp în urmă că, dacă se mențin condițiile actuale, România nu va avea suficienți bani să le plătească. În aceste condiții, pensiile private obligatorii vor fi esențiale pentru bunăstarea românilor. Întrebarea cheie? Cât de mari vor fi, cu adevărat, pensiile private?

Estimarea unei pensii private reprezintă un calcul destul de complicat, influențat de mai mulți factori precum, evoluția salariilor, a burselor, a randamentelor la titlurile de stat, dar și a legislației privind procentul contribuit la fondurile de pensii private obligatorii (Pilon II) – în prezent de 3,75% din salariul brut.

Din acest motiv niciun manager de fond de pensii nu face oficial o estimare cu privire la nivelul pensiei pe care fondul îl va plăti atunci când un contribuabil iese din câmpul muncii. Un lucru este totuși sigur, indiferent de ce se întâmplă în piețele financiare, un român care a contribuit la un fond de pensii Pilon II va primi înapoi cel puțin valoarea sumei totale de bani cu care a contribuit la fond în perioada în care a fost angajat.

În 2019, pensia medie oferită de statul român (Pilon I) a fost de 1.372 lei/lună, în vreme ce anul trecut cifra a urcat la 1.500 lei/lună, potrivit datelor INS. Astăzi, patru persoane de vârstă activă susțin un pensionar, însă în 2060 se estimează că doar două persoane de vârstă activă vor susține un pensionar, fapt care, evident, prevestește o presiune extremă pe statul român, care va trebui să acopere diferența de bani.

Citiți și Pensii private: Cum verifici unde ai banii și ce se întâmplă cu ei

Wall-Street.ro a realizat o estimare a nivelului pensiei private (Pilon II) pe care un român ar putea să o încaseze la vârsta pensionării. Pentru a putea realiza un calcul standardizat, a fost luată în calcul o vârstă a pensionării de 65 de ani (în prezent valabilă doar în cazul bărbaților) și un randament anual de 5% generat de fondurile de pensii private obligatorii - o estimare moderată având în vedere că în ultimele 12 luni s-a înregistrat un randament de peste două ori mai mare.

Pentru realizarea calculelor au fost luate în considerare:

  • Un randament mediu anual de 5% generat de fondurile de pensii (nivel moderat având în vedere că în ultimii 10 ani fondurile de pensii private obligatorii au avut fiecare randamente cumulate de 80-100%).
  • Pensionarea la vârsta de 65 de ani.
  • Contribuții constante la fondul de pensii privat în tot intervalul de timp până la vârsta pensionării (se presupune că angajatul nu a fost șomer în nicio lună până la pensionare).
  • Menținerea de către stat a cotei de 3,75% din venitul salarial brut ce se direcționează către pensia administrată privat.
  • 10 ani de plată a pensiei private (având în vedere că speranța de viață din România este în prezent de aproximativ 75 de ani).

Important de menționat că sumele de mai jos nu țin cont de evoluția inflației în următorii 30+ ani, așa că dacă astăzi o pensie de 4.000 de lei poate părea mai mult decât decentă, puterea de cumpărare va fi cel mai probabil alta la vârsta pensionării.

Calcul pensie privată: ce pensie va avea o persoană care azi are 20 de ani

Salariu brut în prezent (lei/lună) Contribuție (lei/lună) Pensia privată estimată la 65 de ani (lei/lună)
2.300 86 1.400
3.500 130 2.100
4.500 170 2.700
5.500 200 3.300
6.500 240 4.000
7.500 280 4.600

Sursa: calcule Wall-Street.ro

Cu galben este marcată cea mai probabilă pensie pentru români, având în vedere că în prezent contribuția medie lunară pe sistem este de aproximativ 200 lei/lună.

Calcul pensie privată: ce pensie va avea o persoană care azi are 30 de ani

Se presupune că până la 30 de ani ați acumulat 24.000 lei în contul pensiei private (adică 200 lei/lună timp de 10 ani).

Salariu brut în prezent (lei/lună) Contribuție (lei/lună) Pensia privată estimată la 65 de ani (lei/lună)
2.300 86 1.900
3.500 130 2.300
4.500 170 2.700
5.500 200 3.000
6.500 240 3.400
7.500 280 3.700

Calcul pensie privată: ce pensie va avea o persoană care azi are 40 de ani

Se presupune că până la 40 de ani ați acumulat 48.000 lei în contul pensiei private (adică 200 lei/lună timp de 20 ani).

Salariu brut în prezent (lei/lună) Contribuție (lei/lună) Pensia privată estimată la 65 de ani (lei/lună)
2.300 86 1.800
3.500 130 2.000
4.500 170 2.200
5.500 200 2.400
6.500 240 2.570
7.500 280 2.700

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri