Catalyst Romania, fondul romanesc de investitii de tip private equity, va investi 700.000 euro in platforma de recrutare SmartDreamers, aceasta fiind a zecea investitie realizata din fonduri europene puse la dispozitie prin initiativa JEREMIE, a anuntat marti directorul de investitii al companiei care detine Catalyst, 3TS Capital Partners, Marius Ghenea.

Catalyst Romania este primul fond de private equity dedicat Romaniei, finantat in principal prin initiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" 2007-2013, co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Fondul are ca obiectiv, in principal, finantarea companiilor mici si mijlocii. 3TS a administrat pana acum fonduri de investitii in valoare de peste 300 milioane de euro, potrivit News.ro.

”Investitia in SmartDreamers completeaza portofoliul de investitii al fondului nostru. Catalyst va investi in continuare bani europeni doar in cele zece companii in care am investit deja, daca aceste companii vor avea o dezvoltare semnificativa ulterioara”, a spus Marius Ghenea (foto).

Marius Ghenea este fondatorul Fit Distribution si a fost proprietarul PC Garage, magazin online care a fost vandut anul acesta catre eMag.

Fondul Catalyst, care are o capitalizare de circa 15 milioane de euro, a mai investit bani europeni in afacerile online Marketizator, Smart Bill, Vector Watch, Avocatnet.ro, Simartis Telecom, elefant.ro, GHC, vola.ro si 123contactform.

Citeste si:
Un nou fond lansat de 3TS: ce vor de la antreprenorii care cauta bani
3TS Capital Partners lanseaza...

Platforma SmartDreamers a fost infiintata in Targu Mures in 2014, fiind utilizata de peste 2.000 de companii din Romania si Ungaria si avand un portofoliu de peste 100.000 de candidati, potrivit reprezentantilor companiei.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea New Media »



Citește și
Netflix reduce calitatea video pentru a nu pune presiune asupra Internetului
Setari Cookie-uri