Globalworth Real Estate Investment Limited, una dintre cele mai importante companii de investitii imobiliare din Europa Centrala si de Est si cu active de peste 1 miliard de euro in Romania, in parteneriat cu BT Capital Partners, companie a grupului Financiar Banca Transilvania, anunta a doua admitere la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a obligatiunilor corporative emise de companie (simbol GWI25), cu o valoare totala de 550 de milioane de euro.

"De-a lungul timpului, Globalworth a incheiat cu succes o serie de tranzactii de referinta, care ne-au permis sa devenim unul dintre cei mai importanti investitori de pe piata de cladiri de birouri din Romania si Polonia. Listarea primelor obligatiuni ale companiei pe Bursa de Valori Bucuresti de anul trecut a fost un punct de referinta pentru noi, reprezentand in acelasi timp un record pentru piata locala. Astazi, anuntam un nou pas in demersul nostru de dezvoltare: a doua admitere la tranzactionare a obligatiunilor corporative emise de companie. Aceasta vine in continuarea planurilor noastre de crestere, prin care ne propunem sa devenim cea mai mare companie de cladiri de spatii de birouri din intreaga regiune, si confirma inca o data promisiunea de a continua sa investim pe piata locala si de a oferi cel mai bun produs partenerilor nostri", a declarat Dimitris Raptis (foto), deputy CEO si CIO Globalworth.

Valoarea totala a obligatiunilor corporative emise de companie este similara celei din 2017 (simbol GWI22), respectiv 550 de milioane de euro, fonduri ce vor fi investite in noi proiecte. "Recordurile sunt stabilite pentru a fi doborate sau egalate. In acest caz, compania Globalworth si-a egalat recordul pe care tot ea l-a stabilit anul trecut pe bursa de la Bucuresti: peste jumatate de miliard de euro in obligatiuni corporative. Este cel mai bun exemplu pentru celelalte companii sa priveasca mai mult spre piata de capital ca spre o sursa de finantare", a spus Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti.

Obligatiunile corporative Globalworth se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti in euro, iar decontarea este efectuata direct in euro. In premiera pentru Romania, incepand de anul trecut, la Bursa de Valori Bucuresti a fost implementata decontarea direct in moneda unica europeana. Prin implementarea de catre Depozitarul Central a regulilor si practicilor de decontare utilizate in pietele mature europene, grupul BVB contribuie in mod semnificativ la cresterea gradului de incredere si atractivitate a Romaniei pentru investitorii straini. Obligatiunile corporative Globalworth au fost, de asemenea, admise la tranzactionare pe piata reglementata a Bursei de Valori din Irlanda.

Globalworth este o companie de investitii imobiliare care activeaza in Europa Centrala si de Est, listata pe segmentul AIM al Bursei de Valori de la Londra. Compania a devenit principalul investitor pe piata de cladiri de birouri din Romania si a pus bazele unei platforme semnificative de investitii in Polonia, printr-o participatie de 72% in Globalworth Poland, denumit anterior Griffin Premium R.E .. N.V. (GPRE), un investitor care activeaza pe piata poloneza de real estate, listat la Bursa de Valori din Varsovia.

Globalworth achizitioneaza, dezvolta si gestioneaza direct cladiri de birouri si in sectorul de logistica/industrie usoara, in locatii premium, prin intermediul carora beneficiaza de venituri din inchirierea de spatii catre companii de top din intreaga lume. Gestionat de aproximativ 110 profesionisti in Romania si Polonia, portofoliul companiei are o valoare totala de 1,9 miliarde de euro, 90% dintre aceasta fiind reprezentata de active producatoare de venit, preponderent in sectorul de birouri, inchiriate catre aproximativ 440 de companii nationale si multinationale din 28 de tari si 37 de sectoare de activitate. In Romania, Globalworth este prezenta in Bucuresti, Timisoara si Pitesti

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri