Cele mai importante companii de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au reusit sa beneficieze de cresterea economiei romanesti, inregistrand, per ansamblu, rezultate operationale mai bune in trimestrul al treilea (T3) dar si la nivelul ultimelor 9 luni. Profitul companiilor din BET-BK, fara Erste Bank (EBS), SIF-uri si Fondul Proprietatea (FP), a ajuns la 7,63 miliarde lei, cu 18,2% mai mult decat in aceeasi perioada din 2017, potrivit calculelor realizate de analistii Prime Transaction.

La nivelul veniturilor, cresterea este de 8,46% comparativ cu perioada similara a anului trecut, acestea ajungand la 41,37 miliarde lei.

“Anunturile trimestriale au venit in mare masura in asteptarile pietei, volatilitatea din piata neinregistrand o crestere semnificativa. Profiturile, in ascensiune pentru majoritatea societatilor listate, contureaza un 2018 favorabil pentru a genera noi randamente ridicate ale dividendelor acordate in adunarile generale ale actionarilor de bilant din 2019. Devine foarte probabil ca bursa romaneasca sa continue sa se mentina in topul burselor mondiale prin prisma randamentului dividendelor acordate de catre societatile listate”, mentioneaza analistii casei de brokeraj Prime Transaction.

Compania Profit 9 luni 2018 (mil. lei) Evolutie profit (y/y) Venituri 9 luni 2018 (mil. lei) Evolutie venituri (y/y)
Banca Transilvania 1.241 +49,6% 2.242 +16,9%
Petrom 2.667 +44,2% 16.111 +12,7%
BRD 1.141 +7,1% 2.289 +11,1%
Transelectrica 97,5 +50,5% 1.832 -24,1%
Transgaz 299,2 -30,9% 1.115 -14,3%
Electrica 314,9 +230% 4.009 -0,6%
Romgaz 1.026 -14% 3.517 +8,5%
Nuclearelectrica 321 +28,3% 1.574 +12,3%
Medlife 12,7 +33,5% 583 +25,9%
Conpet 43,7 -25,7% 308 +0,1%
Alro 223,5 -12,9% 2.296 +12,3%
Sphera Group 32,4 -20,9% 551 +37,4%
BVB 8,1 +10,4% 29 -0,7%
Teraplast 22,2 +40% 590 +100,4%
Biofarm 36,1 +23,4% 130 +7,5%
Compa 32,9 +9% 572 +7,6%
Purcari Wineries 25,6 +16,1% 113 +19,8%
Digi 18,9 -57,2% 752 +9,9%

Sursa date: Prime Transaction

Banca Transilvania – Cresterea profitului si a profitabilitatii

Grupul Banca Transilvania (TLV) a inregistrat cresteri semnificative ale veniturilor din dobanzi (+51,5%), care au depasit nivelul de 2 mld. lei, si ale veniturilor din comisioane (+24%). Cresterea veniturilor s-a transmis intr-o crestere impresionanta a profitabilitatii, profitul net urcand cu 49,6%. La nivel trimestrial cresterea profitabilitatii a fost insa de doar 19%, aferenta unui profit de 376 mil. lei.

Activele Grupului au depasit 76,6 mld. lei, in crestere cu 28% fata de inceputul anului. Creditele acordate, in valoare de 38,43 mld. lei, reprezinta jumatate din activele grupului. Raportul dintre credite si depozite este de 66% la finalul lunii septembrie.

Petrom – Crestere semnificativa a profitabilitatii

Veniturile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 13% pana la nivelul de 16,11 mld. lei. Cresterea veniturilor a fost insotita de o crestere mai importanta a profitabilitatii. La nivel anual, cresterea este de 44%, pana la un profit net de 2,667 mld lei, in timp ce la nivel trimestrial cresterea este mult mai spectaculoasa, de 116%.

Cresterea rezultatului operational a fost impulsionata in special de segmentul Upstream (explorare si productie), unde la nivel trimestrial rezultatul din exploatare a crescut cu 186%, pe fondul aprecierii pretului mediu realizat la petrol cu 51%, la 66,35 dolari/bbl, dar si al cresterii pretului gazelor naturale. Productia zilnica a scazut cu circa 4%, in principal din cauza declinului natural.

OMV Petrom estimeaza, pentru intreg anul 2018, un pret mediu al titeiului Brent de 74 USD/bbl, o marja de rafinare de 7 dolari/bbl (6,62 dolari/bbl in T3 2018) si se asteapta ca cererea pentru produse petroliere, gaze naturale si electricitate sa se mentina la niveluri asemanatoare cu cele din 2017.

BRD - Mentinerea trendului ascendent al rezultatelor financiare

Veniturile BRD au urcat cu circa 11% fata de anul trecut atingand valoarea de de 2,29 mld. lei. Cresterea mai importanta a fost inregistrata in zona veniturilor din dobanzi, in timp ce veniturile din comisioane au stagnat. In aceste conditii profitabilitatea a continuat sa creasca, insa intr-un ritm moderat, +7%, pana la 1,14 mld. lei.

Soldul creditelor nete (inclusiv leasing) a crescut cu 2,1% in comparatie cu perioada similara a anului trecut. Segmentul persoanelor fizice a continuat sa fie principalul motor de crestere datorita creditelor imobiliare (9%). Depozitele totale au crescut cu 2,1%, din nou persoanele fizice fiind motorul acestei cresteri (+7,2%).

Transgaz - Scaderea tarifelor reglementate determina rezultate in scadere

Rezultatele Transgaz (TGN) sunt influentate in mod covarsitor de scaderea tarifelor pentru transport aprobate de catre ANRE. Astfel veniturile din activitatea de exploatare inainte de activitatea de echilibrare (cu zero-profit) si de constructii au scazut cu 14%. Scaderea s-a datorat atat scaderii veniturilor obtinute din rezervarea de capacitate (tarif mai mic si capacitate rezervata mai mica) cat si a veniturilor din componenta volumetrica (scadere usoara a cantitatii transportate -0,44% dar mai ales a tarifelor de transport).

In aceste conditii profitabilitatea Transgaz inregistreaza un declin puternic scazand cu circa 31% la nivel anual, profitul net situandu-se la valoarea de 299 mil. lei. La nivel trimestrial scaderea este chiar mai mare, de 40,4%. Capitalurile companiei se situeaza la 3,48 mld. lei, in timp ce datoriile totale se cifreaza la 1,67 mld. lei. Rezervele de numerar ale Transgaz, desi in scadere, raman generoase, de circa 926 mil. lei.

Electrica - volatilitea mai mica a pretului energiei electrice permite revenirea la rezultate financiare pozitive

Electrica (EL) a inregistrat o stagnare a afacerilor in jurul valorii de 4 mld lei. Veniturile din segmentul de distributie au crescut cu 1% pana la 1,9 mld. lei si reprezinta 27% din total venituri. Veniturile din segmentul de furnizare au scazut cu 9% pana la nivelul de 2.93 mld. lei si reprezinta 73% din veniturile grupului.

In schimb profitabilitatea a crescut exponential, la nivel anual cresterea profitul net fiind de 231%, pana la 315 mil. lei. Profitul din exploatare a crescut spectaculos in conditiile in care costul energiei electrice achizitionate a scazut cu 346 mil. lei. In acest sens, trebuie remarcat ca dinamica profitabilitatii este mult mai redusa la nivel trimestrial, unde s-a inregistrat un salt de doar 21%. La nivelul intregului an indicatorul EBITDA se situeaza la 706 mil. lei in crestere cu 297 mil. lei fata de perioada similara a anului 2017.

Romgaz – scadere usoara a profitului

Romgaz (SNG) inregistreaza dupa 9 luni o crestere a cifrei de afaceri de circa 6%, atingand nivelul de 3,44 mld. lei. Datorita cresterii cheltuielilor, profitabilitatea inregistreaza un declin moderat, profitul net scazand cu circa 14% pana la nivelul de 1,02 mld. lei.

Desi consumul de gaze naturale la nivel national a scazut cu 1,84%, livrarile Romgaz au scazut cu doar 0,28% situandu-se la 42,79 TWh si determinand o cota de piata de circa 49%. Productia de gaze a crescut cu 4,56% pana la 3,92 mil. mc determinand o cota de piata de 53,5% din consumul de gaze provenite din productia interna. Productia de energie electrica a scazut pana la 2.844 GWh insemnand o cota de piata de 1,9%.

Cheltuielile mai mari au fost determinate in special de cresterea redeventei cu 85,7 mil. lei ca urmare a schimbarii pretului de referinta, de impozitul asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii (104 mil. lei), diminuarea cu 26% a tarifelor de inmgazinare incepand cu 1 aprilie precum si de scaderea productiei de enrgie electrica ca urmare a conditiilor nefavorabile din piata.

Nuclearelectrica - pretul in crestere al energie transformat in rezultate financiare pozitive

Nuclearelectrica (SNN) a inregistrat rezultate de top in primele 9 luni ale anului curent. Veniturile au crescut cu 12% pana la nivelul de 1.57 mld lei. In acelasi timp profitul net a urcat cu 28% situandu-se la 321 mil lei.

Productia de energie electrica a scazut usor, cu 1.5% la 7.640 GWh, insa cresterea veniturilor s-a produs pe fundalul cresterii pretului energiei electrice. Cresterea a fost impulsionata si de liberalizarea completa a pietei de energie electrica de la 1 ianuarie 2018, in 2017 Nuclearlectrica vanzand 7% din productie pe piata reglementata.

Cel mai important element de crestere l-a reprezentat piata concurentiala a contractelor bilaterale care a crescut ca si volum cu 18% in timp ce pretul mediu de vanzare pe aceasta piata a crescut cu 22%. Pe piata spot cantitatea vanduta a scazut cu 27% in conditiile inregistrarii unui pret mediu de vanzare mai mic cu 16% fata de anul trecut.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri