17,4% (în euro!) este cel mai mare câștig adus investitorilor de un fond de investiții românesc în anul de criză 2020. În ciuda pandemiei, fondurile mutuale vândute în România au reușit să se țină pe linia de plutire, iar ca urmare numărul românilor cu bani în fonduri a deăășit în premieră pragul de 350.000.

Administratorii de bani cred că schimbarea trendului de piață, creșterea numărului de investitori, interesul mai multor companii de a se finanța pe bursă dar și ridicarea interdicției privind vânzarea unor participații la companiile de stat sunt premise importante pentru o evoluție pozitivă a pieței în 2021.

”Cred că suntem pe un drum foarte bun, care a generat încredere în piața de capital, încredere care s-a transformat în creșterea numărului de investitori din zona fondurilor de investiții astfel că la finalul lui 2020 am ajuns la peste 350.000 investitori, record istoric pentru România, iar numărul investitorilor care plasează bani în fondurile de acțiuni este de asemenea în creștere”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

În ultima lună a anului trecut, românii investit cu 579 mil. lei mai mult decât au retras din fondurile mutuale, averea totală a acestor fonduri ajungând la 22,1 miliarde lei.

Citiți și Broker: Un câștig de 15% în 2021 pe bursa românească este realist

”După un an dificil pentru economie, ne bucurăm să vedem acum un trend puternic de revenire care aduce bani din zona depozitelor bancare, din zona plasamentelor cu venit fix către instrumente cu expunere către piețele de acțiuni și către Bursa de Valori București”, spune Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.

Care au fost cele mai performante fonduri în 2020

Fondul Administrator Câștig adus investitorilor în 2020
BT Energy BT Asset Management 17,4% (în euro)
OTP Global Mix Clasa L OTP Asset Management 11,6% eur (în lei)
OTP Premium Return Clasa L OTP Asset Management 9% (în lei)
NN International Romanian Bond NN Investment Partners 7,8% (în lei)
OTP Dinamic Clasa E OTP Asset Management 5,7% (în euro)

BT Energy, un fond administrat de BT Asset Management, divizia de fonduri a Băncii Transilvania, a adus cele mai mari câștiguri investitorilor în 2020: 17,4% în euro. Fondul investește banii investitorilor în companii de energie listate pe bursele din SUA și Marea Britanie. În topul investițiilor BT Energy se află nume precum Tenaris, cel mai mare producător din lume de conducte pentru foraj petrolier, sau gigantul petrolier Royal Dutch Shell.

Pe locul al doilea în clasament se află OTP Global Mix Clasa L, un fond cu investiții diversificate, atât în acțiuni românești, cât și în acțiuni străine. Astfel, la finalul lunii ianuarie 2021, printre cele mai importante dețineri ale OTP Global Mix Clasa L se aflau titlurile Purcari, Ericsson, Banca Transilvania și Apple.

Un alt fond administrat de OTP Asset Management se află și pe ultima treaptă a podiumului anual: OTP Premium Return Clasa L. În momentul de față, acesta plasează jumătate din banii investitorilor în acțiuni și jumătate în depozite bancare, obligațiuni corporative și titluri de stat. Acțiunile preferate în prezent de fond sunt cele ale Nokia, Purcari, Ericsson și Microsoft, în vreme pe segmentul titlurilor de stat sunt preferate cele emise de Ministerul Finanțelor din România, 7% din banii fondului fiind plasați în acestea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri