Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie și producție, iar cele mai mici au fost în producție, contabilitate, administrativ&operațiuni și vânzări, conform datelor pe care le oferă cei peste un milion de utilizatori ai Undelucram.ro, comunitate online a angajaților din România.

Astfel, în 2023, cel mai mare salariu a fost înregistrat în IT, valoarea acestuia fiind de 33.000 de lei net pe lună, mai mult cu 8,9% față de 2022. În schimb, valoarea salariului mediu, dar și a celui minim în IT a crescut cu mult mai puțin (aproximativ 200-250 de lei) la 7.654 de lei net pe lună, respectiv 2.650 de lei net pe lună.

Salariile și majorările maxime au fost în IT și energie

În IT și energie s-au înregistrat anul trecut cele mai mari salarii maxime, dar și cele mai mari creșteri ale acestuia, avansul fiind de 2.700 de lei în IT și de 2.480 de lei în domeniul energiei.

Salariile “maxime cu cele mai mici valori” au fost în domenii precum suport clienți, contabilitate și adminstrativ/operațiuni, acestea având valori în jurul a 10.000 de lei net pe lună.

Salariul mediu a crescut cel mai mult în energie

Pentru o parte importantă dintre domeniile analizate (marketing, achiziții, administrativ/operațiuni, contabilitate, servicii suport) salariul mediu a crescut cu aproximativ 10% în 2023, dar au fost și cu creșteri mult mai mari. Astfel, în domeniul energiei, salariul mediu s-a majorat în 2023 cu aproximativ 25%, iar în cel al serviciilor de legal cu 15%.

Primul an în care salariul minim a trecut de 2.000 de lei net lunar. Energia - domeniul cu cel mai mare salariu minim

Și valoarea salariilor minime a crescut în fiecare industrie, însă nesemnificativ (cu cifre cuprinse între 100-340 de lei), arată analiza Undelucram.ro. Cea mai mare creștere a salariului minim a fost în energie de la 2.350 la 2.690 (340 de lei), domeniul energiei fiind urmat de HR, cu o creștere de aproximativ 300 de lei a salariului minim net lunar.

Cele mai mari salarii minime au fost în 2023 în energie (2.690), IT (2.650 de lei) și în domeniul achizițiilor (2.450 de lei). În schimb, cele mai mici salarii minime au fost în domenii precum producție (2.050 de lei), vânzări, adminstrativ/operațiuni și servicii suport clienți, în toate aceste trei zone salariul minim fiind de 2.100 de lei.

Analiza noastră ne arată că salariile au crescut în 2023 în toate domeniile și pe toate segmentele valorice. Astfel, deficitul de candidați din piață determină angajatorii să facă și mai multe eforturi în găsirea oamenilor potriviți, iar această situație vine la pachet și cu o calibrare mai bună între profilele acestora și așteptările salariale pe măsură. Totodată, modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum a pus și poate pune o presiune și mai mare pe creșterile salariale. Însă, dincolo de inflație sau lipsa de oameni, un factor important în evoluția salariilor în următorii ani îl va constitui transparentizarea obligatorie a acestora în spațiul Uniunii Europene, un pas necesar în care noi am crezut încă din 2011 de când am lansat platforma Undelucram.

Costin Tudor, CEO și fondator al Undelucram.ro

Totodată, anul trecut în toate domeniile salariul minim a fost peste 2.000 de lei, comparativ cu 2022, când încă erau domenii (precum producție, HR, marketing, administrativ/operațiuni, servicii suport clienți) în care angajații câștigau 1.900 de lei. Creșterea a fost determinată de faptul că salariul minim net pe economie a fost majorat în octombrie la 2.079 (de la 1.898), aproximativ 1,9 milioane de angajați beneficiind de această măsură a Guvernului.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri