Medlife (M), cel mai mare jucător din piața serviciilor medicale private din România, a încetinit vizibil campania de achiziții cu care a obișnuit în ultimii ani, iar analiștii nu sunt optimiști cu privire la evoluția acțiunilor M în perioada următoare. Cu datorii pe termen lung de peste 1 mld. lei, Medlife este lovită din două direcții de creșterea inflației, care obligă compania la mărirea salariilor medicilor și care totodată împinge în sus costurile de finanțare.

Campania de achiziții a încetinit vizibil, fiind anunțată o singură tranzacție nouă în ultimele patru luni. Mai exact, la începutul lui octombrie a fost anunțată achiziția a 51% din acțiunile grupului Provita, specializat în terapia intervențională a durerii. De asemenea, aproape de sfârșitul lui octombrie a fost finalizată tranzacția de preluare a 80% din operatorul de sănătate Medici’s, din Timișoara, iar pe 10 ianuarie a fost anunțată finalizarea achiziției Muntenia Hospital, tranzacții anunțate anterior.

”Inflația va continua să pună presiune pe sectorul medical și în viitorul apropiat, iar în cazul MedLife ea va crește și costurile de finanțare. În comunicatul care însoțește rezultatele financiare la nouă luni apare un citat important: «Urmează o perioadă de consolidare și de integrare a business-urilor achiziționate». Se pare că acesta este semnalul finalului perioadei de extindere agresivă prin achiziții și al concentrării pe diminuarea riscurilor aduse de contextul economic actual”, consideră Marius Pandele, analist în cadrul casei de brokeraj Prime Transaction.

Medlife menționează că perioada de consolidare va fi pe termen scurt, însă analiștii cred că aceasta se va prelungi, compania urmând să reia campania de achiziții doar atunci când inflația, și implicit dobânzile, vor ajunge într-o zona convenabilă.

2022 estimare 2023 estimare 2024 estimare 2025 estimare
Venituri totale 1.782 2.139 2.459
Cheltuieli operaționale 1.670 1.988 2.246
Profit operațional 111,8 150,9 213,3

*Sume exprimate în milioane lei. Estimările aparțin Prime Transaction.

Dobânzile sunt importante pentru Medlife în condițiile în care firma tocmai a depășit un nivel al datoriilor financiare de 1 mld. lei, după o creștere cu peste 100 mil. lei în trimestrul al treilea (T3) din 2022.

Pe 14 decembrie 2022 a fost majorat și prelungit cel mai mare credit al grupului, acesta ajungând la 228 mil. euro, în creștere cu 50,7 mil. euro. Creditorul principal este BCR, iar co-finanțatori sunt Raiffeisen Bank, BRD, Banca Transilvania, ING și Erste Bank.

Prețul acțiunilor Medlife, un roller coaster pe bursă. Rezultatele financiare nu mai arată foarte bine

La finalul anului trecut, acțiunile Medlife au scăzut puternic pe Bursa de Valori București, după care a urmat o revenire pe măsură. Anul acesta, acțiunile Medlife înregistrează deja o creștere de 12% în doar patru săptămâni.

Deși prețul acțiunii a revenit recent, rezultatele financiare au continuat să se înrăutățească, inflația având un impact foarte mare asupra costurilor grupului.

Trebuie avut în vedere și faptul că sectorul medical privat este unul foarte competitiv, iar principalul concurent al companiei, rețeaua Regina Maria, a fost în ultimii ani pe pierdere. Așadar, în termeni relativi, rezultatele MedLife nu sunt atât de slabe precum par

Marius Pandele

Astfel, rezultatele MedLife au fost destul de slabe în T3 2022, cu o scădere mare a profitului net, în ciuda creșterii susținute a veniturilor.

Cifra de afaceri a grupului a crescut într-un ritm foarte apropiat de cel din primul semestru, cu 26,99% în T3, la 463,56 mil. lei.

Cheltuielile au mers în aceeași direcție, însă într-un ritm mai rapid, inflația afectând MedLife într-o măsură mai mare decât în cazul altor companii de pe bursă. Cheltuielile cu resursele umane au fost din nou cele care au cântărit cel mai mult, ele având de altfel și cea mai mare pondere în cheltuielile totale.

Cheltuielile cu salariile au crescut cu 37,91%, (32,21 mil. lei), iar cele cu serviciile prestate de terți, care acoperă în principal contractele cu medicii, cu 22,08%, (20,94 mil. lei).

De remarcat și faptul că Medlife și-a dublat cheltuielile cu publicitatea în T3 2022 (creștere +106%), asta după ce și în primul semestru de anul trecut aceste cheltuieli crescuseră puternic.

Per ansamblu, profitul operațional a fost tras în jos de cheltuielile mari, în T3 acesta scăzând cu 38,85% la 26,2 mil. lei.

Ce perspective au acțiunile Medlife

Analiștii Prime Transaction au calculat o valoare intrinsecă de 17,9401 lei pentru o acțiune Medlife (M), cifră obținută prin metoda de evaluarea DCF (Discounted Cash Flow), metodă care esimează valoarea acțiunilor bazându-se pe viitoarele cash flow-uri ale companiei.

O acțiune Medlife se tranzacționează în prezent pe bursă la aproximativ 19,64 lei, astfel că valoarea intrinsecă menționată este cu 8,5% mai mică. Analiștii Prime subliniază faptul că aceasta nu este o recomandare de investiții, ci doar o valoare intrinsecă pe care o estimează pentru afacere, în condițiile detaliate mai jos:

  • În primele nouă luni ale anului creșterea veniturilor a fost influențată puternic de integrarea în rezultatele financiare a Pharmachem Distribuție, mai exact de efectul de baza față de perioada similară din 2021. În T4 acest efect de baza nu va mai exista, așa că ritmul de creștere e de așteptat să fie mai mic.
  • Creșterea accelerată a veniturilor, dar în scădere pe măsură ce afacerea se consolidează, iar oportunitățile de extindere prin achiziții se împuținează.
  • Creștere mai mare a cheltuielilor operaționale în 2022, justificată de rata mare a inflației și de evoluția peste așteptări a costurilor în primele nouă luni ale anului.
  • Un ritm mai mic de creștere pentru cheltuielile operaționale în perioada 2023-2025, ca urmare a renunțării pentru moment la campania agresivă de achiziții și a concentrării pe eficientizare.
  • Creștere ceva mai mare a cheltuielilor de capital în 2023, acestea urmând să compenseze parțial lipsa achizițiilor de companii.
  • Costul finanțării estimat să înregistreze creșteri mai mari de la un an la altul.

Mihaela Marcu și fii săi Mihail și Nicolae controlează 39,4% din Medlife, ei fiind principalii acționari ai companiei. Medlife este în prezent evaluată pe Bursa de Valori București la 2,54 miliarde lei.

Sursa foto: Shutterstock / Dragos Asaftei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri