Hidroelectrica (H2O) demarează vineri, 23 iunie, oferta publică inițială (IPO) în vederea listării la Bursa de Valori București (BVB), aceasta urmând să fie cea mai mare listare din istoria pieței de capital din România. Fondul Proprietatea (FP) va fi cel care va scoate la vânzare 17,34% sau chiar 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, dacă interesul va fi ridicat. Prețul ofertei va fi cuprins între 94 lei şi 112 lei, ceea ce înseamnă că producătorul de energie va fi evaluat pe bursă la o sumă cuprinsă între 42,3 mld. lei (8,52 mld. euro) și 50,4 mld. lei (10,15 mld. euro).

IPO-ul Hidroelectrica se va desfășura în perioada 23 iunie 2023 – 4 iulie 2023 (până la ora 12.00).

Investitorii instituționali, precum marile fonduri de investiții și de pensii, vor subscrie acțiunile Hidroelectrica la un interval de preț cuprins între 94 lei şi 112 lei, urmând ca la finalul IPO-ului să fie anunțat ”Prețul Final de Ofertă” în funcție de nivelul subscrierilor.

Investitorii de retail, precum persoanele fizice din România, pot subscrie doar la prețul maxim de 112 lei, dar, la finalul IPO-ului, le va fi returnată diferența între prețul la care au subscris (112 lei) și prețul final al ofertei. De asemenea, micii investitori vor primi și un discount de 3% dacă trimit ordine de cumpărare în primele 5 zile ale IPO-ului. Investitorilor de retail le-a fost rezervată o tranșă de 15% din totalul acțiunilor pe care Fondul Proprietatea le vinde.

Prospectul ofertei Hidroelectrica este diponibil la ACEST LINK.

IPO Hidroelectrica: Detalii anunțate de Fondul Proprietatea

  • Prețul de Ofertă și numărul exact de Acțiuni Oferite spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul Perioadei de Ofertă și se estimează să fie anunțate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023. Se estimează ca decontarea să aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023. Se preconizează ca admiterea și începerea tranzacționării pe BVB să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023.
  • Nivelul anticipat al Ofertei, incluzând orice Opțiune de Supra-Alocare (așa cum este definit acest termen mai jos) este de până la 89.708.177 Acțiuni Oferite ce urmează să fie vândute de Fondul Proprietatea, reprezentând până la întreaga sa participație de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica.
  • Hidroelectrica nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei și nu va beneficia în vreun fel de fondurile obținute ca urmare a desfășurării Ofertei. Fondul a acordat Coordonatorilor Globali Comuni o opțiune (“Opțiunea de Supra-Alocare”), reprezentând până la 15% din Acțiunile Oferite, ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile calendaristice de la Admitere
  • Investitorii de retail pot subscrie în unitățile Băncii Comerciale Române S.A., BRD – Groupe Societe Generale S.A., BT Capital Partners S.A. și Banca Transilvania S.A., Swiss Capital S.A. și ale participanților eligibili ce se regăsesc pe lista publicată pe site-ul BVB. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-urile băncilor menționate.
  • Trei grupuri de investitori instituționali români (“Investitorii Principali”) au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei și au încheiat un acord de investiții cu Hidroelectrica și Fondul. Investitorii Principali s-au angajat să achiziționeze în total 2,24 miliarde RON în acțiuni la Prețul de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.
  • Hidroelectrica și Fondul Proprietatea vor fi supuse unei interdicții de înstrăinare a acțiunilor pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 și se încheie la 180 zile de la data Admiterii, iar acționarul majoritar al Societății va fi supus unei interdicții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 și se încheie la 12 luni de la data Admiterii, sub rezerva anumitor excepții prevăzute în Prospect.
  • Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH și Morgan Stanley Europe SE sunt Coordonatori Globali Comuni ai Ofertei. Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG și Wood & Company Financial Services acționează în calitate de Codeținători ai Registrului de Subscrieri. Auerbach Grayson, BRD – Groupe Société Générale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. și S.S.I.F. Swiss Capital S.A. sunt Intermediari Coordonatori.
  • Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited are calitatea de Consultant Financiar pentru Fondul Proprietatea, iar STJ Advisors este Consultant Financiar pentru Hidroelectrica în legătură cu Oferta.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri