Laura Georgescu, presedintele CNA, a declarat, ca raspuns la initiativa PMP de a scrie un denunt penal pe numele ei, ca institutia pe care o conduce a monitorizat Antena 3 pe subiectul prezentarii procesului ICA, mentionand ca acest caz poate fi analizat doar intr-o sedinta in care sunt prezenti minimum 8 membri ai Consiliului, insa in prezent 4 membri sunt in concediu de odihna.

"Incepand cu perioada 1 - 4 august 2014, patru membri ai CNA sunt in concediu de odihna, iar legislatia actuala nu permite rechemarea acestora din concediu", a declarat luni seara Laura Georgescu, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA). Laura Georgescu a facut declaratia in contextul in care Elena Udrea, presedintele Partidului Miscarea Populara (PMP), a declarat, luni, ca PMP a scris un denunt penal impotriva presedintelui CNA, pe motiv ca aceasta protejeaza, prin lipsa de reactie, practicile de la Antena 3, arata Mediafax.

Georgescu a mai spus ca, potrivit legislatiei existente, cei patru membri ai CNA aflati in concediu nu se supun prevederilor aplicabile functionarilor publici, pentru care seful institutiei poate aproba rechemarea din concediu la propunerea sefului ierarhic. De asemenea, Laura Georgescu a precizat ca, intr-un caz similar, in 2013, cand Realitatea Media i-a facut plangere penala pentru ca nu si-ar fi indeplinit atributiile, a primit o decizie de neincepere a urmaririi penale (NUP).

"In luna august 2013, Consiliul a avut o unica sedinta, in data de 22.08. 2013, data la care Realitatea Media mi-a facut plangere penala pe un subiect similar cu cel in discutie astazi (Ordonanta Presedintiala obtinuta impotriva Romania TV). In data de 08.08.2014, am primit NUP si, potrivit noului Cod penal, costurile judiciare inutile sunt suportate din bugetul de stat, adica din taxele si impozitele platite de contribuabilul roman", a spus Laura Georgescu. Totodata, presedintele CNA a amintit de refuzul a trei membri ai CNA (Narcisa Iorga, Valentin Jucan si Florin Gabrea, n.r.) de a participa la sedintele Consiliului la care participa si ea.

Urmatoarea sedinta CNA, dupa terminarea concediului

"Tin sa semnalez refuzul celor trei colegi, membri ai CNA, de a-si indeplini atributiile ce le revin prin Legea audiovizualului, acestia intelegand sa conditioneze prezenta lor la sedintele CNA si astfel la reglementarea audiovizualului romanesc de neparticiparea presedintelui Consiliului, propus prin votul a noua membri si numit de Parlamentul Romaniei. Motivul invocat de cei trei colegi ai mei este campania de santaj mediatic derulata de Realitatea Media timp de peste trei saptamani, prin prezentarea seara de seara a asa-ziselor inregistrari publice cu mine, fara sa se respecte principiul informarii corecte, adica precizarea ca inregistrarile sunt facute ilegal, fara stiinta mea si fara asumarea scopului in care au fost realizate in biroul propriu", a explicat Laura Georgescu. In plus, Laura Georgescu a spus ca ea are un singur vot in CNA.

"Nu in ultimul rand, eu, personal, am un singur vot pe care il pot exercita exclusiv in cadrul unei sedinte in care sunt prezenti minimum opt membri (din cei 11 ai Consiliului, n.r.). Tin sa mentionez ca Directia Monitorizare din cadrul CNA are raportul de monitorizare incepand chiar cu data de 04.08.2014, iar subiectul (modul in care Antena 3 a prezentat desfasurarea procesului ICA, n.r.) va fi pus cu celeritate pe ordinea de zi a proximei sedinte a Consiliului", a spus Laura Georgescu.

Ea a mai spus ca Antena 3 conduce in topul celor mai sanctionate televiziuni din Romania de catre CNA si in anul 2013 si de la inceputul anului 2014 pana in prezent. Pana in prezent nu a fost anuntata data la care va avea loc urmatoarea sedinta a CNA, dar cel mai probabil aceasta se va desfasura in a doua parte a lunii august. PMP a scris, luni, un denunt penal impotriva presedintelui CNA, Laura Georgescu, pe motiv ca aceasta protejeaza, prin lipsa de reactie, practicile de la Antena 3, a declarat, luni dupa-amiaza, Elena Udrea, presedintele PMP.

Udrea: Apelul popular, nesesizat de CNA

"Astazi am scris un denunt penal, cei de la Miscarea Populara, impotriva doamnei Laura Georgescu, pentru abuz in serviciu impotriva interesului public in functia de conducere pe care o are in fruntea Consiliului National al Audiovizualului. Doamna Georgescu protejeaza, prin lipsa de reactie, practicile celor de la Antena 3", a precizat liderul PMP, intr-o conferinta de presa. Udrea a spus ca CNA "nu s-a autosesizat nici cu privire la instigarea din ultimele zile a celor de la Antena 3, care, inca de vineri, printr-o campanie de SMS-uri, au adunat oamenii in platourile de filmare, intr-o emisiune maraton care a durat pana dupa miezul noptii si care s-a transformat incet, incet intr-un apel popular".

Totodata, Elena Udrea a acuzat CNA ca n-a intreprins nicio masura, nici macar un avertisment, "pentru a stopa discursul manipulator care a degenerat in forme de dezordine publica la manifestarea de ieri (de la Palatul Cotroceni, n.r.)" si nu a incercat sa echilibreze situatia in ceea ce priveste "modul partinitor, neprofesionist" in care a fost prezentat la Antena 3 cazul Voiculescu in ultimele zile.

"Constatam ca institutii precum Jandarmeria Romana, CNA sunt subordonate in acest moment nu doar actualei puteri, sunt subordonate in acest moment si trustului lui Dan Voiculescu", a mai spus presedintele Partidului Miscarea Populara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri