Biroul permanent al Camerei Deputatilor a decis miercuri ca semnaturile stranse pentru initiativa cetateneasca "Fara penali in functii publice" sa fie trimise la Curtea Constitutionala pentru a urma procedura legala, insa va fi sesizat si Parchetul cu privire la cele un milion de semnaturi.

Chestorul Camerei Catalin Radulescu (PSD) a aratat ca va fi sesizat Parchetul General in legatura cu semnaturile stranse in cazul initiativei ''Fara penali'', existand ''aspecte de natura penala''.

''In urma probelor evidente si in urma verificarilor facute de Secretariatul General al Parlamentului timp de trei-patru luni, deci o munca efectiva, Biroul permanent al Camerei Deputatilor a fost sesizat vizavi de aceste aspecte care au natura penala. Ceea ce am facut noi in Biroul permanent a fost ca sa cerem reprezentantului USR din Biroul permanent sa faca ceea ce cer ei de vreo doi ani de zile, si anume sa accepte ca aceste liste sa fie verificate de Parchetul General in urma unei plangeri penale si daca Parchetul General si procurorii vor decide ca nu sunt probe care sa ateste ca au fost falsificate semnaturile atunci este foarte bine, dar daca procurorii vor constata acest lucru va fi foarte grav. Reprezentantul USR nu a mai fost de acord si a cerut numai catre CCR sa fie trimise aceste liste. Prin vot s-a decis ca va pleca instant atat catre CCR, dar si catre Parchetul General, in urma plangerii penale pe care probabil o va semna domnul vicepresedinte Iordache in numele Biroului permanent, urmand ca procurorii sa decida'', a explicat Radulescu, potrivit Agerpres.

Secretarul Camerei Silviu Dehelean (USR) a criticat decizia de sesizare a Parchetului. De asemenea, Dan Barna a declarat ca, prin demersul de a trimite la Parchetul General initiativa "Fara penali in functii publice", reprezentantii PSD incearca sa o blocheze, iar acest lucru arata "cat de disperati sunt condamnatii penali ai Romaniei care conduc Camera Deputatilor".

Potrivit unui memorandum intern al secretarului general al Camerei Deputatilor, propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei, initiata de cetateni, a fost inregistrata la Camera la data de 21 septembrie 2018, iar in 26 septembrie 2018 si 26 octombrie 2018 au fost depuse 170 de dosare cu liste de sustinatori.

In data de 8 octombrie 2018, presedintele Camerei Deputatilor a transmis Guvernului solicitarea de urgentare a atestarii de catre primari a listelor depuse, precizeaza documentul citat.

"Avand in vedere dispozitiile art. 6 alin. 5 din Legea 189/1999, Camera Parlamentului la care a fost inregistrata initiativa legislativa a cetatenilor va trimite Curtii Constitutionale numai listele de sustinatori atestate pentru verificare de catre Curte a conditiilor de exercitare a initiativei", se mai arata in document.

Sursa foto: Facebook Fara Penali in functii publice

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri