Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la executare împotriva condamnării de patru ani închisoare primită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane, transmite Agerpres.

Este prima acţiune în justiţie la care apelează Piedone pentru a scăpa de condamnare după ce a fost închis în penitenciar. Instanţa a stabilit în acest caz termen pe data de 16 iunie.

Piedone mai are la dispoziţie două căi extraordinare de atac la care poate apela - contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

Pe 12 mai, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât luase la Tribunalul Bucureşti.

Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, Piedone a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului.

Piedone este acuzat că a semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Retail jobs

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri