Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în anul 2023 românii au traversat "vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini", dar România a rămas o ţară sigură, cu o guvernare stabilă, care a continuat să modernizeze marile sisteme publice.

"Dragi români, pe măsură ce ne apropiem de începutul unui nou an reflectăm la ce a însemnat 2023 pentru fiecare dintre noi, dar şi pentru parcursul nostru colectiv. Am traversat împreună vremuri de adâncă încercare şi profunde incertitudini. Cu un război încă în desfăşurare la graniţele noastre, România a rămas o ţară sigură. Suntem membri ai NATO, avem cele mai mari garanţii de securitate din istorie şi astfel fiecare dintre noi este apărat în faţa oricărei posibile ameninţări. Am reuşit să menţinem o guvernare stabilă care a continuat să modernizeze marile sisteme publice, de la educaţie, la sănătate, la infrastructură şi administraţie", a spus Iohannis, notează Agerpres.ro.

El a adăugat că România are "o economie robustă" şi şi-a consolidat independenţa energetică, inclusiv prin folosirea tehnologiilor verzi care protejează mediul.

"Finalul de an este şi o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism şi încredere. Avem un uriaş potenţial de dezvoltare, iar anul electoral 2024 ne va pune în faţa unor opţiuni care vor marca destinul ţării noastre. De aceea, pentru a reuşi să transformăm România în ţara pe care ne-o dorim, este vital să ne exercităm dreptul de vot la toate rundele de alegeri care vor urma. Să întâmpinăm aşadar anul 2024 cu speranţă şi cu convingerea că împreună putem depăşi orice obstacol. În acest spirit al unităţii şi al solidarităţii, vă urez tuturor un an nou cu sănătate, plin de bucurii şi împliniri! La mulţi ani!", a spus şeful statului.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri