Bucurestiul a urcat trei locuri, pe pozitia 39, in topul celor mai scumpe 53 de orase din lume in functie de costurile de ocupare a spatiilor industriale, desi chiriile s-au mentinut in 2010, pentru al doilea an consecutiv, la nivelul de 48 euro pe metru patrat pe an, potrivit Cushman & Wakefield.
La finele lui 2010, costurile anuale de ocupare a spatiilor industriale din Bucuresti, incluzand chiria si cheltuieli cu diverse servicii, se ridicau la 57 de euro pe metru patrat, din care 48 de euro reprezenta costul de inchiriere, se arata in studiul Spatii Industriale 2011, realizat de compania de consultanta imobiliara, scrie Mediafax.

Nivelul costului de ocupare si al chiriei s-au mentinut la nivelul de la sfarsitul anului 2009, in conditiile in care costul se ridica la 60 de euro in 2008.

"Chiriile au ramas neschimbate in Romania, in conditiile in care piata spatiilor industriale este oglinda economiei locale, unde conditiile dificile s-au mentinut pe intreg anul trecut. Chiar daca nivelul chiriilor s-a mentinut constant, pachetele de facilitati oferite de dezvoltatori pentru a atrage chiriasi sunt din ce in ce mai semnificative", se arata in studiul Cushman.

Autorii studiului previzioneaza si pentru 2011 chirii constante pe acest segment, in conditiile in care cererea se va mentine redusa, avand in vedere ca economia nu va reusi sa-si revina in totalitate.

La nivel global, recesiunea, desi aproape de final, a continuat sa aiba impact asupra pietei spatiilor industriale, astfel ca nivelul chiriei s-a diminuat cu peste 1%.

Majoritatea regiunilor au inregistrat o scadere, exceptie facand Asia, care a raportat o crestere pozitiva, chiriile urcand cu 5%.

London Heathrow ramane cea mai scumpa locatie industriala din lume - 235,43 euro/mp/an, in timp ce Tokyo s-a mentinut pe pozitia secunda, cu 183,49 euro/mp/an, iar Geneva a urcat pe locul trei, cu 163,93 euro/mp/an.

In Europa Centrala si de Est, chiria s-a redus in medie cu 5,5% in conditiile in care cererea a continuat sa fie redusa si in 2010.

Cea mai scumpa locatie din regiune a fost anul trecut Varsovia - locul 24, cu un cost anual de 82,8 euro pe metru patrat, urmata de Zagreb - locul 30 cu 66 euro/mp si Brno (Cehia) - locul 34 cu 60,8 de euro.



Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri