Preturile pe segmentul locuintelor noi au stagnat in luna mai comparativ cu luna aprilie, iar in ceea ce priveste piata apartamentelor vechi, acestea au inregistrat o scadere de 5%, coborand de la 1.892 euro/mp in aprilie la 1.808 euro/mp in luna mai, conform analizei lunare realizata de Colliers.
Astfel, primul indice imobiliar din Romania, BREI (Bucharest Real Estate Index), lansat de compania de consultanta imobiliara Colliers International, a inregistrat in luna mai o valoare de 1.843 euro/mp, cu 45 de unitati sub cea din aprilie, continuand trendul oscilant de la inceputul anului, conform analizei lunare realizata de Colliers Residential Division.

In timp ce indicele apartamentelor noi (BREI-N) se situeaza la nivelul de 1.909 euro/mp, pastrand practic nivelul lunii precedente, indicele apartamentelor vechi (BREI-V) inregistreaza o scadere de 5%, coborand de la 1.892 in aprilie la 1.808 euro/mp in luna mai.

“Dezvoltatorii sunt jucatori educati. Pretul pe care il stabilesc pentru proiectele proprii este rezultatul unui calcul al costurilor (pentru teren, constructie etc.) si al marjei de profit stabilita in cele mai multe cazuri de actionari. Contractele cu toti partenerii(constructor, banca, agent de vanzari etc.) sunt stabilite si de aceea variabilele sunt mult mai fixe decat in cazul unui apartament vechi care nu sufera un rationament in stabilirea pretului”, a explicat, pentru Wall-Street, Calin Bucur, coordonatorul echipei care a elaborat indicele BREI.

In ciuda acestei scaderi cu 2,4%, BREI se mentine peste valoarea inregistrata in ianuarie 2008, de 1.826 euro/mp, iar minimul atins in primele cinci luni este inca destul de departe, BREI mai avand de coborat 67 de unitati pentru a trece acel prag, se arata in analiza Colliers.

„Nu putem anticipa evolutia BREI pe luna iunie, insa ceea ce se poate observa din luna februarie, cand am intalnit prima depreciere, este ca pretul a suferit in luna imediat urmatoare o corectie, atingand o valoare superioara lunii ianuarie”, a adaugat Calin Bucur.

Raportat la primul trimestru al anului trecut, se observa o crestere de 34%, respectiv cu 468 unitati. Cresterile procentuale din anii precedenti vor fi mai greu de atins, acestea presupunand cresteri unitare din ce in ce mai mari. In plus, se inregistreaza deja valori mai mici de crestere unitara fata de cele din anii precedenti.

In ceea ce priveste lunile urmatoare, Bucur este de parere ca vara este o perioada istoric calma pe piata rezidentiala si de aceea cel mai plauzibil rezultat este acela al unei stagnari a preturilor in perioada imediat urmatoare.

In acest moment, singurul sector care a inregistrat o apreciere a preturilor este Sectorul 3, desi cresterea este de suprafata, de doar 2%. Sectorul cu cel mai mare pret/mp ramane Sectorul 1, cu o cota de 2.208 euro/mp, urmat de Sectorul 4, care a inregistrat o valoare de 1.948 euro/mp. Valoarea cea mai scazuta este cea a Sectorului 6, cu putin sub 1.600 euro/mp, in special datorita caracterului omogen al acestui sector, axat in proportie de aproape 100% pe clasa medie a pietei.

Desi BREI a inregistrat fluctuatii de pana la 3% in primele cinci luni ale anului, piata rezidentiala se arata rezistenta fata de criza internationala, fiind sustinuta de cererea de locuinte si de rapoartele oficiale pozitive privind cresterea economica a tarii.

„ In urmatorii ani, piata va avea o crestere continua, insa evident ca va fi mai temperata fata de ultimii trei ani. Investitorii educati se informeaza si cumpara asumandu-si un risc, totodata. In ceea ce priveste caliatea produsului finit, pana acum proiectele de mari dimensiuni care au fost predate nu au primit note „proaste” ci dimpotriva, parerile au fost in general bune. Un investitor va trebui insa sa aleaga de acum incolo proiecte unde echipa dezvoltatorului si constructorul au experienta suficienta pentru a duce proiectul pana la capat la calitatea promisa”, este de parere Ilinca Paun, Directorul Departamentului Rezidential din cadrul Colliers International.

Despre presupusul blocaj din piata imobiliara, Ilinca Paun crede ca un factor declansator a fost cresterea sustinuta a preturilor terenurilor in ultimii opt ani si a costurilor de constructie intr-un ritm agresiv in ultimii cinci ani.

„Volumul de tranzactii a scazut pe piata apartamentelor vechi si noi cu aproximativ 30 – 50 % in primele cinci luni. Pe piata volatila a apartamentelor vechi, aceasta scadere a dus si la o scadere cu 5- 10% a pretului in februarie, ca apoi pana in luna mai, sa revina la nivelul din ianuarie. Pe fondul crizei internationale, a lipsei de lichiditati si a masurilor impotriva inflatiei luate de Banca Nationala a Romaniei, aceasta mult asteptata schimbare in piata a parut mai credibila, desi cei care o anuntau nu aveau argumente reale. Ceea ce apare in presa nu poate influenta pretul in piata, insa ceea ce poate avea maxima importanta este tonul optimist sau negativist relativ la evolutia pietei in general, care poate afecta procesul de decizie a unui potential cumparator, care nu are acces la o sursa de informare proprie”, a adaugat specialistul Colliers.

Indicele BREI a fost realizat de o echipa de 20 de consultanti si analisti din cadrul firmei Colliers International, coordonata de Calin Bucur, fiind analizate 4.000 de oferte, incepand cu 1 ianuarie 2005.

Ca si principalii indici bursieri, BREI are la randul sau opt indici secundari care monitorizeaza evolutia preturilor in cele 6 sectoare din Bucuresti cat si pentru apartamentele vechi din blocurile construite inainte de 1990 si pentru cele din proiectele rezidentiale noi construite in ultimii ani. Fiecare sector a fost impartit pe cartiere si pentru fiecare cartier au fost alese oferte si tranzactii din anumite zone care sa respecte un algoritm de calcul bazat pe ponderea vanzarilor in functie de calitate si pret.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri