Ministerul Sănătăţii a explicat, luni, că eficacitate de 95% a unui vaccin împotriva noului coronavirus înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană imunizată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic.

Potrivit ministerului, eficacitatea unui vaccin arată cu cât scad cazurile de boală în populaţia vaccinată, comparativ cu populaţia nevaccinată.

"'Eficacitate 95%' nu înseamnă, cum poate ar fi uşor de crezut, că în 5% din cazuri vaccinul dă greş şi e inutil. De fapt, 'Eficacitate 95%' înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană vaccinată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic. Cum se ajunge la această estimare a eficacităţii? Prin studii clinice", a precizat Ministerul Sănătăţii, pe pagina de Facebook.

Conform Agerpres, ministerul a indicat în acest sens studiul clinic care a stat la baza aprobării vaccinului Pfizer BioNTech şi care a urmărit 43.448 de persoane, împărţite în două grupuri: unul a cuprins persoane cărora le-a fost administrat vaccinul şi celălalt persoane cărora le-a fost administrat placebo (o soluţie salină).

"În ambele grupuri, injecţiile au fost administrate la 21 de zile distanţă. Unul din obiectivele principale ale studiului a fost să determine eficacitatea vaccinului împotriva dezvoltării COVID-19 simptomatic, la cel puţin 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze. S-a observat că din cele 21.720 de persoane care au primit vaccinul, doar opt au dezvoltat simptome specifice COVID-19, fiind confirmate prin testare RT-PCR; din celelalte 21.728 de persoane care au primit placebo (soluţie salină), 162 au dezvoltat simptome specifice COVID-19, fiind confirmate prin testare RT-PCR", a arătat Ministerul Sănătăţii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri