Până astăzi, 2 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.142 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 164 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 30.415 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.06.2021 (10:00) – 02.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 62 de decese (35 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor,Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș și Municipiul București.

26 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 1 deces s-a produs în luna septembrie 2020, 3 în luna octombrie 2020, 5 în luna noiembrie 2020, 14 în luna decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021 și 1 în februarie 2021, în județele Botoșani, Călărași și Hunedoara.

Dintre cele 62 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria 50-59 de ani, 15 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.089. Dintre acestea, 391 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.924.894 teste RT-PCR și 1.179.766 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.475 de teste RT-PCR (4.256 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.219 la cerere) și 6.270 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 5.117 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.497 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.695 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 54 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 454 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri