La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a adoptat în ședința din 28 iulie a.c., hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construirea unui centru de arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare şi conectare a Departamentelor Urgență, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureş”.

Potrivit actului normativ, valoarea totală a investiției este de 295.782.000 de lei, inclusiv TVA, eșalonată pe trei ani.

Astfel, în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va fi construită o clădire nouă - Centru de mari arși - care va avea subsol, parter, patru etaje plus etaj tehnic. Proiectul include centrul cu 15 paturi pentru mari arși, blocul operator cu 25 de săli de operație, secția clinică Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi, relocare heliport și spații conexe, precum stație de sterilizare, unitate de transfuzii sanguine, morgă, centru de formare, spații tehnice, spații administrative și logistice.

Pe lângă obiectivul principal de a construi Centrul de mari arși în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, investiția mai prevede realizarea unei pasarele pentru conectarea principalelor departamente din spital (UPU, bloc operator, ATI), astfel încât unitatea spitalicească să se încadreze în categoria de Spital Regional de nivel IA.

Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri