Sandoz, o divizie Novartis, a încheiat cu succes achiziția segmentului cefalosporine a GSK. Prin această tranzacție, Sandoz a achiziționat drepturile asupra a trei mărci (Zinnat, Zinacef și Fortum) în peste 100 de piețe. În 2020, cele trei mărci au înregistrat vânzări totale de aproximativ 140 milioane dolari pe piețele importante.

„Antibioticele reprezintă coloana vertebrală a sistemelor moderne de sănătate și un pilon central al ofertei Sandoz adresate pacienților din întreaga lume. Cefalosporinele sunt segmentul cel mai mare de antibiotice, după criteriul vânzărilor globale. Achiziția acestui segment ne consolidează poziția în segmentul penicilinelor generice, celălalt segment-cheie al companiei”, a spus Richard Saynor, CEO Sandoz.

Tranzacția nu include anumite mărci, vândute anterior de GSK în SUA, Australia și Germania. GSK își păstrează drepturi complete asupra mărcilor în China (excluzând Taiwan, Hong Kong și Macau), India, Pakistan și Egipt și asupra unor mărci în Japonia.

Conform strategiei sale integrate de fabricație, Sandoz intenționează, pe termen lung, să fabrice Zinnat la locații din propria rețea, unitatea sa globală, principală, de producție de antibiotic fiind la Kundl, Austria. În mai, Sandoz a anunțat planuri de investiții de peste 150 milioane de Euro în rețeaua sa integrată europeană de antibiotice.

Sandoz, o divizie Novartis, este un reprezentant al domeniului farmaceuticelor generice și biosimilare. Portofoliul de medicamente a înregistrat vânzări în anul 2020 de 9,6 miliarde dolari.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri