Rata de acoperire vaccinală în Bucureşti este de aproape 60% iar în Cluj de 52,3%, a anunţat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, citat Agerpres.

"La nivelul de acoperire vaccinală, Municipiul Bucureşti este la aproape 60% rată de acoperire vaccinală, mai exact 59,4%. De asemenea, judeţul Cluj are o rată de acoperire vaccinală de 52,3%. Sunt 11% judeţe care au rată de acoperire vaccinală între 40% şi 50%, sunt 65% din judeţe care au rată între 30 şi 40% şi 19% judeţe care au între 20 şi 30%. Cea mai mică este de aproximativ 24%, în judeţul Suceava", a arătat medicul militar.

Potrivit acestuia, la nivel naţional, rata de acoperire vaccinală din populaţia totală este de 33% - cel puţin o doză.

"La nivel naţional, rata de acoperire vaccinală în populaţia adultă, peste 18 ani, este de aproape 41%, populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, acoperirea vaccinală este de aproximativ 39%, iar din populaţia totală, acoperirea vaccinală este de 33%. Repet, mă refer la persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Uitându-ne la grupele de vârstă, rata de acoperire vaccinală cea mai crescută este la grupa de vârstă între 50 şi 59 de ani şi se apropie de 47%, în momentul de faţă este 46,4%, urmată de grupa de vârstă 60-69 de ani - de 45,4%, grupa de vârstă 40-49 de ani - peste 42%, 70-79 de ani - peste 41%, 30-39 de ani - aproape 40%, grupa de vârstă de peste 80 de ani este, în continuare, redusă, de circa 22% şi avem la 12-15 ani aproape 10% acoperire vaccinală şi la 16-19 ani aproape 28%", a explicat Gheorghiţă.

El a reiterat că dacă ritmul de vaccinare actual se menţine, până la finalul acestui an s-ar putea depăşi o rată de acoperire vaccinală de peste 70% din populaţia rezidentă de peste 12 ani.

Retail jobs

"Asta înseamnă că, în total, până la finalul acestui an, am putea avea peste 11,8 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. În momentul de faţă, avem aproximativ 6,5 milioane de persoane, ceea ce înseamnă că încă 5,3 milioane de persoane am putea să vaccinăm până la finalul acestui an, cu o singură condiţie: să avem o medie zilnică a persoanelor care se vaccinează pentru prima dată de aproximativ 80.000 de persoane", a spus Valeriu Gheorghiţă.

Sursa foto: Facebook / Guvern
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri