Certificatul verde din România stârnește discupută la nivelul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR. Alexandru Rafila mizează pe introducerea testării, o măsură pe care liberii nu o privesc cu ochi buni.

Ce se întâmplă cu certificatul verde în România

Schița proiectului de lege privind certificatul COVID, înaintată de Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a ajuns la o formă mai înaintată în ceea ce privește stabilirea prevederilor acestuia. Practic, în această formă a proiectului de lege au fost adăugate încă alte două posibilități prin care să te poți folosi de acest document și se ajunge la cinci moduri în care poți folosi certificatul COVID, potrivit unor surse de la adevărul.ro.

certificat verde RomaniaFoto: Shutterstock

Concret, în Europa se cunosc deja cele trei posibilități de utilizare a certificatului verde. Sunt deja variantele clasice admise la nivel european care atestă:

  1. Vaccinare împotriva COVID-19
  2. Trecerea prin boală
  3. Trecerea printr-un test PCR negativ

Dar, pe lângă aceste posibilități, proiectul de lege privind certificatul COVID-19 în România mai are în vedere încă două posibilități de utilizare a acestuia:

  • persoanele care se testează cu test antigen (rapid) în ultimele 48 de ore să poată să intre în posesia certificatului verde
  • persoanele care s-au vaccinat cu o singură doză (sau cu o doză unică) să poată să aibă un certificat verde. În cazul celor imunizați cu prima doză, certificatul va avea valabilitate până când persoana își va administra a doua doză.

În ce context epidemiologic s-ar aplica aceste noi prevederi pentru certificatul verde

  • sunt trei săptămâni de creştere a infectărilor, creştere constatată de INSP. Analiza situaţiei epidemiologice se face de către Institutul Naţional de Sănătate Publică în fiecare zi de luni pentru săptămâna anterioară;
  • coeficientul de creştere trebuie să fie de cel puţin 1,5 ori la fiecare săptămână. În momentul în care această condiţie de creştere constatată timp de trei săptămâni este îndeplinită, certificatul intră în vigoare la 72 de ore (trei zile) de la această constatare.

Ce prevede proiectul de lege al Certificatului verde pentru companii și angajați

Proiectul de lege privind certificatul verde în România conține și câteva prevederi pentru firmele și angajații lor. Concret, angajatorul trebuie să verifice dacă fiecare angajat deține acest certificat verde atunci când se află la locul de muncă. Angajații au dreptul la 11 teste antigen gratuite, timp de o lună, iar cei care nu prezintă certificatul verde vor avea contractul de muncă suspendat. Ulterior, dacă vor reveni să arate certificatul verde, suspendarea contractului încetează să mai fie valabilă, scrie Digi24.

Testările gratuite, au creat, tensiuni la nivelul Coaliției guvernamentale. PSD ar vrea ca testarea să fie nelimitată, în timp ce liberalii mizează pe o testare gratuită suportată de bugetul de stat doar pentru 45 de zile.

Sursa foto: Facebook / Alexandru Rafila

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri