Forta de munca din industrie este imbatranita, circa 80% avand varste de peste 50 ani, iar cei tineri sunt foarte slab pregatiti si cu pretentii salariale mari, a declarat presedintele grupului Astra, Valer Blidar, actionar majoritar si al Bancii Comerciale Feroviara.

"Eu nu sunt deloc diplomat, eu cand vreau sa fluier, fluier! Am in firmele pe care le coordonez circa 90 de tineri ingineri si economisti, dar selectia tinerilor e foarte greoaie, vin cu niste diplome in mana, dar nu stiu carte deloc", a afirmat luni Blidar, intr-o conferinta de presa.

El a aratat ca din circa 2.000 de salariati pe care ii are la firmele controlate, aproximativ 80% au varste peste 50 de ani, iar cei sub 30 de ani reprezinta doar 8%. "Nu mai vrea nimeni sa munceasca in tara asta. Nu exista nicio politica guvernamentala care sa incurajeze meseriile", a atras atentia Blidar, scrie Mediafax.

El a povestit ca a incercat sa infiinteze la Arad o scoala profesionala, cu fonduri proprii, pentru care a primit aprobare anul trecut, dar sustine ca reprezentantii Directiei Judeteane de Invatamant au convins parintii sa nu isi inscrie copiii la aceasta institutie, drept pentru care a renuntat la acest proiect.

"Ar fi avut locuri de munca dupa terminarea scolii. Mi se pare ca ar fi mai eficient cu scoala si meserie decat somer cu diploma", a spus Blidar. El considera ca principala vina o au parintii, intrucat nu stiu sa isi educe copiii, sa ii indrume si catre scoli profesionale.

Sursa foto: Muncitor in industrie/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri